EVENIMENT
FOTO: Al treilea urs omorât pe Autostrada A1 Sibiu - Sebeș, în ultimele luni. Animalul a sărit peste gardul de protecție
Încă un urs a fost omorât pe Autostrada A1, între Sibiu și Sebeș, acesta fiind al treilea animal lovit mortal în ultimele luni. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale Drumuri și Poduri Brașov, ursul a escaladat peste gardul înalt de 1,5 metri înălțime.
Potrivit reprezentanților DRDP Brașov, evenimentul a avut loc în jurul orei 06:00 dimineața, în apropiere de ieșirea de pe centura ocolitoare a Sibiului spre Cristian, pe sensul de mers Sebeș- Sibiu al autostrăzii. Se pare că animalul a escaladat gardul de protecție și a ajuns pe carosabil unde a fost lovit mai întâi de un TIR, după care a ricoșat într-o mașină mică. Aceștia spun că au identificat cu exactitate locul pe unde ursul a escaladat gardul înalt de 1,5 metri.
„În zonă este o pădure dar bănuiala este că ar fi venit din de la groapa de gunoi din apropiere. La nici 50 metri de locul incidentului există o subtraversare, un ecoduct pentru animale, dar din păcate ursul a ales să nu treacă pe acolo”, au anunțat reprezentanții DRDP Brașov.
Acesta este cel de-al treilea urs omorât de mașină pe autostrada A1 în ultimele luni, alte două animale fiind ucise la finalul verii.
Vezi și FOTO: Un urs a fost lovit MORTAL de o camionetă pe autostrada Sibiu-Sebeș
În urma acelor incidente au fost instalate peste 2.000 de metri de gard nou de protecție și urmează să mai monteze încă 2000 de metri de gard.
EVENIMENT
Comunicat lansare proiect: ”Creșterea competitivității societății NEW VIOMED SRL prin achiziții de echipamente tehnologice”
EVENIMENT
ISU Cluj: Echipajele de pompieri și SMURD, timpi reduși de intervenție anul trecut față de 2024. ”Fiecare secundă contează”
Echipajele de pompieri și ale SMURD au înregistrat anul trecut timpi mai reduși de intervenție față de 2024, în medie cu 4 minute în mediul urban și 3 în rural la incendii, și un minut la SMURD, a anunțat, vineri, șeful ISU Cluj, Gabriel Drînda.
Acesta a precizat că rezultatul a putut fi obținut în urma deschiderii unor noi puncte de lucru în județ, dar și a faptului că autospecialele ISU pot circula pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Lucrări pe străzile din Blaj. Degradările în carosabil apărute după iarna grea sunt reparate cu asfalt rece
În Blaj au început de vineri, 30 ianuarie, lucrări de reparații la carosabil. Sunt plombate gropile apărute pe străzi după răspândirea materialului derapant. Se folosește ”asfalt rece”.
”Au început lucrările de reabilitare a carosabilului, cu asfalt rece. Așa cum știți, am avut o iarnă dificilă, cu condiții meteo ce au presupus și administrarea materialului antiderapant cu multă sare. Acest lucru a condus la o degradare a carosabilului.
Am început de astăzi această...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial
Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.
Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze...
Citește mai mult pe Alba24.ro




