Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Ambulanță privată ”cocoțată” într-un sens giratoriu, în Buzău

Publicat

sursa foto: Facebook/ Info trafic Buzău

Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs, în dimineața de Crăciun, pe strada Frăsinet din Buzău. O ambulanță privată, scăpată de sub control, a ajuns pe sensul giratoriu.

Potrivit IPJ Buzău, șoferul ambulanței, un bărbat de 54 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autospeciala a părăsit partea carosabilă.

Conform sursei citate, ambulanța nu transporta pacienți.

Din primele verificări, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.

În Buzău, astfel de accidente au loc frecvent. Șoferii susțin că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că giratoriile nu sunt iluminate.

Numai în luna decembrie au avut loc două astfel de accidente.

Potrivit presei locale, în primul accident - produs în data de 6 decembrie, șoferul unui autoturism cumpărat în aceeași zi a pierdut controlul asupra volanului și mașina a ajuns pe rond.

Sursa foto: buzoienii.ro

După doar două săptămâni, un alt eveniment rutier s-a produs în aceleași condiții, însă de această dată noaptea, șoferul fiind din alt județ.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Vremea de weekend în Alba, 19-21 decembrie: Temperaturi în scădere și condiții de ceață. Prognoza meteo pe zile, în localități

Publicat

vremea de weekend în alba, 19 21 decembrie: temperaturi în scădere

Vremea de weekend în Alba, 19-21 decembrie: temperaturile scad la finalul acestei săptămâni. Vor fi condiții de ceață în mai multe zone din județ.

Temperaturile maxime se vor situa vineri între 6 și 10 grade și apoi vor ajunge la 4 - 5 grade, duminică. Începând de sâmbătă, minimele vor fi predominant sub zero grade.

Va fi vreme cu nori și soare. Este posibil să se formeze ceață, mai ales dimineața și seara.

La munte, vor fi între 4 și 5 grade și minime negative.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Activitate educativă despre protecția animalelor, desfășurată de polițiști la o școală din Alba Iulia

Publicat

foto: activitate educativă despre protecția animalelor, desfășurată de polițiști la

În cadrul programului național „Săptămâna Altfel”, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat în această săptămână o activitate educativă la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Alături de colegii lor din cadrul Serviciului Criminalistic, polițiștii au mers în rândul elevilor pentru a promova protejarea animalelor. 

Potrivit IPJ Alba, în această săptămână, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident cu o mașină și un taxi pe Splaiul Independenței din Cluj-Napoca. Două femei, transportate de SMURD la spital

Publicat

whatsapp image 2025 12 18 at 16.56.19.jpeg






Un accident între două autoturisme, dintre care unde taxi, a avut loc, pe Splaiul Independenței în zona Parcului Central din Cluj-Napoca, traficul trasportului în comun fiind serios perturbat, iar un indicator rutier ”Accesul Interzis” a fost avariat. 

Potrivit pompierilor de la ISU Cluj, în urma accidentului a rezultat rănirea a două femei care au fost transportate la spital de SMURD.

Mai multe autobuze...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trei judecători promovați la Curtea de Apel Alba Iulia. Rezultate finale la concursul organizat de CSM

Publicat

trei judecători promovați la curtea de apel alba iulia. rezultate

Au fost publicate rezultatele finale la concursul pentru judecători organizat de CSM: Trei judecători care au obținut punctaje excepționale au fost promovați la Curtea de Apel Alba Iulia.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, ale concursului de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor de la tribunale la curțile de apel, organizat în perioada septembrie - decembrie 2025.

Trei posturi scoase la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe