Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Aproximativ 15.000 pachete cu țigări, descoperite într-o autoutilitară condusă de un cetățean polonez, în Satu Mare

Publicat

tigari satu mare frontiera

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit într-o autoutilitară condusă de un cetățean polonez, 14.730 pachete cu țigări fără timbru fiscal, ascunse în spatele unor saci cu pilote, pe care șoferul intenționa să le comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.

Potrivit Poliției de Frontieră, în cursul nopții de luni spre marți, polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Satu Mare au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 01.00, colegii noștri au oprit în trafic, pentru control, pe un bulevard din municipiul Satu Mare, o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în Polonia.

La volanul mașinii se afla un cetățean polonez, în vârstă de 46 de ani.

Polițiștii de frontieră i-au solicitat șoferului să deschidă compartimentul de marfă al autoutilitarei.

tigari frontiera satu mare

Aparent, acesta era încărcat cu saci cu pilote, însă în spatele lor se puteau observa mai multe cutii din carton. Mașina a fost condusă la sediul STPF Satu Mare, iar în urma controlului amănunțit au fost descoperite, în cutiile din carton, 14.730 pachete cu țigări marca Marlboro, fără marcaje fiscale, în valoare de 172.341 lei.

Conform declarațiilor șoferului, marfa urma să fie comercializată pe teritoriul țării noastre.

tigari frontiera satu mare 1

În continuare, polițiștii de frontieră sătmăreni fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

tigari satu mare frontiera 1

Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Clujul, alături de necuvântătoare. Câinii fără stăpân ar putea fi adoptați cu ajutorul echipelor sportive

Publicat

caini fara stapan centru ecarisaj adoptii 4.jpg






Municipiul Cluj-Napoca face un nou pas în direcția protecției animalelor și a responsabilizării comunității, prin lansarea proiectului „Adoptă un Prieten pe viață”, o inițiativă care va fi supusă votului în ședința Consiliului Local din 16 februarie.

Proiectul propune o colaborare amplă între administrația locală și actori importanți din domeniul sportiv și instituțional, cu scopul de a crește...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Copacii ce pun în pericol liniile de energie electrică în Apuseni vor fi tăiați. Măsuri luate de autoritățile din Alba

Publicat

copacii ce pun în pericol liniile de energie electrică în

Copacii ce pun în pericol rețeaua de energie electrică în Apuseni vor fi îndepărtați. Autoritățile din Alba s-au întâlnit la Câmpeni, pentru a stabili măsurile necesare.

Întâlnirea a fost organizată de Instituția Prefectului – Județul Alba  și s-a desfășurat la sediul Primăriei orașului Câmpeni.

Discuțiile au vizat gestionarea arborilor situați în culoarele liniilor electrice de medie și joasă tensiune și problemele silvice din zona montană a județului.

La...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un om de afaceri din Alba a cumpărat hotelul patronului CFR Cluj, Ioan Varga. Care este valoarea tranzacției

Publicat

un om de afaceri din alba a cumpărat hotelul patronului

Un om de afaceri din Alba a cumpărat Hotelul Granata din Cluj, deținut de patronul CFR Cluj, Ioan Varga. Este vorba despre Cosmin Nustiu, administrator al companiei Art Instal SRL din Alba Iulia.

Imobilul a fost adjudecat vineri, 13 februarie, în cadrul unei licitații organizate de un executor judecătoresc, potrivit cluj24.ro.

Tranzacția a fost în valoare de 19,9 milioane de lei, aproximativ 4 milioane de euro.

Hotelul a fost scos la licitație din cauza unor datorii pe care patronul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

OPINIE. Radu Nicosevici: România nu a fost lovită de recesiune, a construit-o. După consum, vine nota de plată

Publicat

radu nicosevici.jpeg






Sfârșitul modelului bazat pe consum. După consum, vine nota de plată. România nu a fost lovită de recesiune. A construit-o.

Două trimestre consecutive de contracție. Cifre oficiale. Fără interpretări convenabile. România a intrat în recesiune tehnică nu pentru că „a venit un tăvălug”, ci pentru că ani la rând a preferat consumul în locul productivității, deficitul în locul disciplinei și amânarea...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe