EVENIMENT
FOTO: Autoturism din Dolj, grav accident în Tulcea. Mașina, daună totală, după ce a intrat violent într-un copac
Două persoane au fost grav rănite într-un grav accident rutier produs, joi, pe un drum județean din Tulcea. Autoturismul scăpat de sub control a intrat violent într-un copac.
Potrivit IPJ Tulcea, accidentul s-a produs pe Drumul Județean 222 K, la ieșire din localitatea Greci, județul Tulcea.

UPDATE 1: Potrivit ISU Tulcea, În accident a fost implicat un autoturism,în care se aflau două persoane, conștiente și cooperante, din care una încarcerată, ambele în vârstă de 57 de ani.
Salvatorii au acționat de urgență pentru extragerea pasagerei din dreapta șoferului, aceasta fiind preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital cu multiple traumatisme.
Bărbatul a fost preluat de către un echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor bateriei autoturismului.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, ar fi părăsit partea carosabilă, apoi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 57 de ani și a unui pasager (femeie).
Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală și în continuare polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
EVENIMENT
Medic șpăgar din Alba, condamnat pentru mită, a recidvat. A primit iar mită de la pacienți, la nici două luni de la condamnare
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită, a recidivat. Mai exact, la nici două luni de la condamnarea dată de magistarații Tribunalului Alba pentru că a luat șpagă de la pacienți, acesta a făcut același lucru.
Potrivit procurorilor, Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în perioada 26-28.01.2026, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe postul de medic primar care asigură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară: Lapte praf pentru bebeluși, contaminat cu o toxină, retras din magazine din Alba și din țară. Precizări ANSVSA
Nestle România a anunțat extinderea rechemării de la consumatori a două loturi de formulă de lapte pentru sugari, din cauza prezenței unei toxine care poate provoca toxiinfecții alimentare. Produsele NAN 1 Optipro și NAN 1 Comfortis au fost vândute în magazinele Kaufland din Alba și din țară.
ANSVSA recomandă consumatorilor care au achiziționat produse din loturile menționate să nu le ofere spre consum.
Dacă ați achiziționat aceste produse, trebuie returnate în magazinele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Scandal violent în Blandiana: Doi tineri, reținuți după ce au agresat alți doi bărbați. Ce s-a întâmplat
Doi tineri din Alba Iulia și Blandiana au fost reținuți de polițiști după ce au agresat alți doi bărbați, pe raza localității Blandiana.
Potrivit IPJ Alba, la data de 3 februarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 19 ani, din municipiul Alba Iulia, respectiv 22 de ani, din localitatea Blandiana, cercetați pentru lovire sau alte violențe și distrugere.
Din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Situație complicată la Alba Iulia: Primăria insistă să construiască o bază de autobuze pe cel mai mare șantier arheologic din oraș
O situație administrativă complicată se ivește la Alba Iulia. Reprezentanții Primăriei Alba Iulia insistă să construiască o nouă bază pentru autobuze, chiar pe locul în care a fost scos la suprafață cel mai mare șantier arheologic din oraș.
Mai exact, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local al municipiului Alba Iulia, ședință ce va avea loc vineri, 6 februarie, se va vota aplicarea primăriei la finanțare, bani necesari pentru construcia autobazei.
Este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
