EVENIMENT
FOTO: Autoturism răsturnat în afara drumului, într-o localitate din județul Suceava. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au fost rănite, duminică după-amiază într-un accident rutier produs în județul Suceava.
Potrivit ISU Suceava, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Dumbrăveni.
În urma evenimentului un bărbat și o femeie au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM)
EVENIMENT
Bilanțul pagubelor și intervențiilor din Apuseni: Aproape 7.000 de abonați fără curent, drumuri și gospodării inundate

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a convocat la sediul Instituției prefectului reprezentanții principalelor instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidro-meteo periculoase.
Instituția Prefectului a transmis sâmbătă seara un comunicat de presă în care a prezentat bilanțul.
FOTO: Copac căzut peste o casă, într-un sat din Apuseni. Au intervenit pompierii
Din document aflăm că în urma codului roșu hidro și portocaliu de vreme…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Accident cu trei răniți la intrare în Aiud, pe DN1: două mașini s-au lovit față-spate. Traficul este îngreunat

Trei persoane au fost rănite sâmbătă seară după un accident produs la intrarea în Aiud dinspre Teiuș, pe DN1.
Potrivit polițiștilor, traficul se desfășoară cu greutate.
Informația inițială, era că au fost rănite două persoane. Ulterior, autoritățile au corectat știrea.
Polițiștii și echipele de salvare s-au deplasat la fața locului.

”Traficul rutier este îngreunat pe DN 1, la intrarea în Aiud dinspre Teiuș, din cauza unui accident în care au fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Secretele tânărului muzician din Alba, Andrei Haneș: munca și seriozitatea. Muzica Apusenilor, spusă cu sensibilitate la taragot

Ioan Andrei Haneș este un tânăr muzician originar din Valea Mică (Zlatna). Deși foarte tânăr, este deja extrem de cunoscut în zona Munților Apuseni, prin talentul său extraordinar.
Andrei cântă la taragot încă de copil. O face atât de bine încât Dumitru Fărcaș, care, după ce l-a auzit, i-a prezis un viitor strălucit.
Mai mult, chiar Dumitru Fărcaș a fost cel care a insistat ca Andrei să meargă la Cluj Napoca, unde să studieze instrumentul în cadrul unui liceu cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum să faci curățenie cu ce ai prin casă, de sărbători. Lucruri utile la care nu te-ai fi gândit

Cum să faci curățenie cu ce ai prin casă. Ai în casă lucruri utile, la care nu te-ai fi gândit, care sunt numai bune pentru curățenia generală de sărbători.
Sărbătorile de iarnă se apropie și aproape toate gospodăriile intră în faza de curățenie generală. Românilor le place să aibă casa curată, mai ales atunci când așteaptă musafiri.
Curățenia în casă poate fi realizată eficient cu ajutorul unor produse și ustensile pe care le găsești adesea în…
Citește mai mult pe Alba24.ro