EVENIMENT
FOTO: Autoturism răsturnat pe cupolă pe o stradă din Botoșani. Doi tineri au fost răniți

Doi tineri au fost răniți după ce s-au răsturnat cu mașina pe o stradă din Botoșani Accidentul a avut loc luni noaptea, în Zona Industrială a municipiului Botoşani.
Din primele informații, în autoturism se aflau trei persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.
Echipajele de salvare au găsit la fața locului un autoturism răsturnat pe cupolă, iar cele trei persoane erau scoase din mașină.
Dintre acestea, doi tineri în vârstă de 20 și 24 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
EVENIMENT
Clujul, sub cod de caniculă. Temperaturi de până la 36 de grade și disconfort termic accentuat miercuri, 13 august

Clujenii trebuie să se pregătească pentru o zi toridă miercuri, 13 august, când temperaturile vor urca până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Meteorologii anunță pentru vestul Transilvaniei, inclusiv județul Cluj, un val de căldură cu temperaturi deosebit de ridicate și indice temperatură-umezeală (ITU) care va depăși pragul critic de 80 de unități.
Clujul, sub cod de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Între 2 și 4 milioane de dolari a fost estimată valoarea unei pietre de pe planeta Marte, vedetă într-o licitație organizată la New York, însă rezultatul a depășit așteptările. Roca se evidențiază prin masa sa de 25,4 kilograme, fiind cea mai mare găsită vreodată pe Pământ.
Un cumpărător anonim a acceptat să plătească 5,3 milioane de dolari în urma licitației, preț care include taxele și alte…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CJ Cluj: Achiziția microbuzelor electrice școlare din PNRR a fost corectă. Am cerut specificații ”full option”

Achiziția a 34 de microbuze electrice școlare de către Consiliul Județean Cluj Cluj prin PNRR a fost corectă, legală și transparentă, a spus vicepreședintele Radu Rațiu, care a adăugat că este incorect să se arunce cu gunoi în acest proiect, cu acuzații că ar fi fost cumpărate la suprapreț.
Radu Rațiu a declarat, marți, că microbuzele electrice au avut specificații și dotări aparte, făcute în baza…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Moarte groaznică în Nima. Un tânăr, prins într-un utilaj de făcut baloți de paie. Mesajul sfâșietor al logodnicei sale

Tragedie, marți, în satul Nima, comuna Mintiu Gherlii. Un tânăr de 30 de ani, Alin, și-a pierdut viața după ce a fost prins într-un utilaj de făcut baloți de paie. Acesta urma să se căsătorească în perioada următoare.
Reprezentanții ISU Cluj au declarat pentru Cluj24 că echipajele medicale de intervenție ajunse la fața locului au constatat că tânărul prezenta traumatisme incompatibile cu viața,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro