EVENIMENT
FOTO: Autoutilitară izbită de un cap de pod, pe un drum județean din Ialomița. Două persoane au fost rănite
Un accident rutier a avut loc, miercuri după-amiază, pe DJ 212, în județul Ialomița. Din primele date, șoferul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și s-a înfipt cu mașina într-un cap de pod. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
Potrivit ISU Ialomița, în jurul orei 15:40, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 212 între localitățile Movila și Fetești, în care un autovehicul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod de pe marginea șoselei.
În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente și neîncarcerate, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior doar pasagerul dreapta al șoferului a fost transportat la Spitalul Municipal Fetești pentru tratament de specialitate de către echipajul SAJ.

Conform sursei citate, la locul solicitării s-au deplasat trei subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj al SAJ Ialomița-substația Fetești
Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
EVENIMENT
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.
Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.
ANAF nu declară...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă
Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.
Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.
Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Pe ce vor fi cheltuiți banii pentru reînarmare
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, la care miniștrii europeni ai apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare pentru opt state membre.
România a primit a doua cea mai mare finanțare din Uniunea Europeană, în cadrul Programului SAFE, în valoare de 16,7 miliarde de euro.
Fondurile vor ridica valoarea bugetului României...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Câte puncte gastronomice locale sunt în județul Alba și în ce zone sunt cele mai multe. Oferta culinară crește de la an la an
Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba este în creștere de la un an la altul, transmit reprezentanții DSVSA Alba.
În prezent, sunt înregistrate 34 de astfel de unități, după ce, anul trecut, au fost înființate șase puncte gastronomice locale, dublu față de anul 2024, când au fost înregistrate trei unități.
Primele puncte gastronomice locale din județul Alba au fost înregistrate în anul 2019.
Majoritatea acestora sunt situate în zona Munților Apuseni,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
