EVENIMENT
FOTO: Aventură cu final fericit pentru un parapantist rănit pe munte

Un parapantist rănit pe munte a fost salvat, duminică, după intervenția salvamontiştilor brașoveni.
„Acțiune încheiată cu succes! Victima a fost predată echipajului SMURD sosit la baza muntelui! Indiferent de situația în care vă aflați, dacă aveți nevoie de un sfat, o informație sau de ajutor, nu ezitați să sunați la numărul unic de urgență 112 sau la 0SALVAMONT! Salvatorii montani din cadrul structurilor SALVAMONT sunt mereu pregătiți să intervină!”, transmite Salvamont Brașov.
În imaginile care însoțesc intervenția apare un parapantist coborât cu targa de pe munte și însoțit la ambulanță. MEDIAFAX
EVENIMENT
Câți pensionari sunt în România și care este pensia medie. Date oficiale centralizate de Casa Națională de Pensii Publice

Câți pensionari sunt în România și care este pensia medie: Un număr de 4.693.461 de pensionari era înregistrat în iulie 2025 în România, cu 120 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.769 de lei.
Datele au fost centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și au fost consultate de AGERPRES.
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,993 miliarde lei.
Din totalul pensionarilor, 550.738 aveau perioade lucrate în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO ”Farmacia dacilor” prezentă la Festivalul Roman din Alba Iulia: Ce plante și leacuri foloseau dacii pentru diferite probleme

Cum se tratau dacii pentru diferite boli? Ce plante foloseau pentru problemele de sănătate mai mici sau mai mari? La aceste întrebări, cei curioși pot afla răspunsuri în acest weekend la Festivalul Roman Apulum, din Alba Iulia.
În interiorul taberei dacilor și a aliaților barbari, se află un reenactor vraci. Acesta este prezent cu diferite plante, dar și cu leacuri pe care societate actuală le numește ”băbești”.
Însă, o bună parte din ele s-au păstrat încă din…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații valabilă de duminică, ora 13:00, până luni, ora 12:00.
Clujul se află printre județele vizate, alături de alte 28 din țară și, de asemenea, județul intră duminică sub cod galben de ploi însemnate cantitativ și vijelii.
Alertă de inindații la Cluj
În Cluj, pericolul de viituri și creșteri…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Test inovator care arată vârsta biologică a organelor umane prin analiza unei singure fiole de sânge. Studiu realizat la Stanford

Cercetători de la Universitatea Stanford au dezvoltat un test inovator care determină vârsta biologică a organelor umane prin analiza unei singure fiole de sânge.
Publicat în revista Nature Medicine, studiul coordonat de profesorul Tony Wyss-Coray ar putea schimba fundamental abordarea medicală de la „tratarea bolii” la „îngrijirea sănătăţii”, potrivit G4Media.
Folosind inteligenţa artificială, testul compară nivelurile a mii de proteine din sânge cu valorile medii la o…
Citește mai mult pe Alba24.ro