Connect with us

EVENIMENT

UPDATE/ FOTO: Băiat de 13 ani din Cluj transportat la spital, după impactul dintre un moped și un autoturism

Publicat

Pompierii din Cluj au intervenit, marți după amiază, la un accident rutier în care au fost implicate un moped și un autoturism, produs în localitatea Cămărașu.

”Echipele de intervenție au găsit la locul accidentului un moped și un autoturism avariate. Doi băieți, în vârstă de 13 și 18 ani, au fost consultați de către echipajul SMURD, dintre care cel de 13 ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Acesta era conștient și cooperant, prezenta traumatisme la nivelul capului și a unui membru inferior”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil.

UPDATE: Potrivit IPJ Cluj, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Sărmașu, județul Mureș, se deplasa cu un autoturism pe DN16, în interiorul localității Cămărașu, înspre județul Mureș, iar la o intersecție din localitate, a intrat în coliziune cu un moped condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, care a pătruns pe DN 16, de pe o stradă din localitate.

În urma impactului a rezultat rănirea pasagerului de pe moped, care a fost transportat la o unitate medicală.

"Bărbatul de 51 de ani și tânărul de 18 ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Niciunul nu deține permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și vătămare corporală din culpă", precizează reprezentanții IPJ Cluj.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Asociația Pro Infrastructură: România poate depăși în 2026 recordul la autostrăzi inaugurate. Precizări despre centura de la Blaj

Publicat

asociația pro infrastructură: românia poate depăși în 2026 recordul la

România ar putea să bată în 2026 recordul la autostrăzi și drumuri expres inaugurate, depășind chiar și performanța anului electoral 2024, când au fost dați în trafic aproape 195 de kilometri, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură. Potrivit acestora, în scenariul „realist-optimist”, țara noastră va inaugura în acest an aproximativ 244 de kilometri de autostradă și drum expres. 

În ceea ce privește varianta de ocolire de la Blaj, reprezentanții...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Care este diferența dintre temperatura reală și cea resimțită de organism. De ce operează meteorologii cu două valori distincte

Publicat

care este diferența dintre temperatura reală și cea resimțită de

Diferența dintre temperatura reală și cea resimțită: Iarna, termometrul nu spune întotdeauna toată povestea. 

De multe ori, deși temperatura indicată este de, să spunem, –5 grade Celsius, senzația resimțită de organism poate fi de –10 sau chiar mai scăzută.

Această diferență apare din cauza mai multor factori meteorologici și fiziologici care influențează modul în care corpul uman percepe frigul.

Diferența dintre temperatura reală și cea resimțită

Temperatura...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Cluj-Napoca sub zăpadă. Emil Boc, noapte albă la Comandamentul central de deszăpezire din Primărie. A dat, iar, la lopată

Publicat

deszpad.jpg






Primarul Emil Boc a avut miercuri spre joi o noapte albă la Primăria Cluj-Napoca și a fost prezent la Comandamentul central de deszăpezire pentru a lua măsuri de deszăpezire a străzilor municipiului, în condițiile în care joi dimineață elevii se întorc la școală, iar instituțiile și firmele reiau activitatea. 

La Cluj-Napoca a început să ningă puternic miercuri seara, iar zăpada s-a așternut cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj, învinsă în Italia după o cursă dramatică de urmărire. Veneția se impune în derby-ul serii din EuroCup

Publicat

u bt cluj venetia.jpg






U-BT Cluj-Napoca a avut miercuri seară una dintre cele mai dificile deplasări ale sezonului, pe terenul formației Umana Reyer Veneția, în etapa a 13-a din BKT EuroCup. Clujenii au pierdut meciul cu scorul de 90 la 83.

Meciul, început la ora 21:00, a adus față în față două echipe aflate în formă excelentă, dornice să își consolideze poziția în zona superioară a Grupei A.

Repriză începută sub...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe