EVENIMENT
FOTO: Bărbat din Neamț, electrocutat în timp ce se afla pe acoperișul unei case
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a decedat după ce s-a electrocutat, în timp ce se afla pe acoperișul unei case în construcție. Evenimentul s-a produs vineri după-amiază, într-o localitate din Neamț.
Potrivit ISU Neamț, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană s-a electrocutat în localitatea Stejaru din comuna Farcașa.
Ajunși la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că pe acoperișul unei case în construcție se afla un bărbat în stop cardio-respirator. Imediat s-au început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Bărbatul în vârstă de 31 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, acesta a fost declarat decedat.
După ce se vor efectua cercetările cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, pompierii vor coborî victima de pe acoperișul construcției și o vor preda unui echipaj de la Serviciul Medicină Legală.
Furnizorul de energie electrică a fost înștiințat pentru a întrerupe alimentarea cu energie electrică.
Conform sursei citate, la locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
