EVENIMENT
FOTO: Bărbat din Ungaria, cu permis SUA, prins la volan în timp ce conducea cu peste 200 de kilometri pe oră, pe Autostrada A1
Un bărbat din Ungaria, cu permis emis de autoritățile din SUA, a fost în timp ce conducea un autoturism cu viteză de peste 210 kilometri pe oră, pe A1.
Potrivit IPJ Arad, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, în cadrul acțiunii ROADPOL, desfăurată la nivel național, derulează mai multe acțiuni de monitorizare a vitezei de deplasare pe autostradă.
În cadrul activităților, în ziua de 19 aprilie 2023, a fost depistat pe A1, la km. 573, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, cetățean maghiar, care se deplasa cu viteza de 213 km./h., pe o porțiune de drum unde viteza maximă este limitată la 100 km./h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit că cel în cauză deține permis de conducere emis de autoritățile S.U.A., neavând un permis de conducere internațional, conform reglementărilor în vigoare. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 335 alin. 2 Cod Penal.
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
