EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Bărbat rănit după ce a căzut cu trotineta electrică, în Vaslui
Un bărbat a fost rănit, miercuri dimineață pe o stradă din municipiul Vaslui, după ce a căzut de pe trotinetă electrică.
Potrivit ISU Vaslui, miercuri dimineață, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui bărbat în vârstă de 32 ani care a suferit un accident chiar în fața sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui.

Bărbatul conducea o trotinetă electrică, iar la un moment dat, și-a pierdut echilibrul și s-a prăbușit pe asfalt.
Victima a primit primul ajutor chiar de la militarii care se pregăteau pentru schimbarea turei de serviciu. Până la sosirea unui echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță al Județului Vaslui, salvatorii vasluieni au oprit hemoragia victimei și i-au imobilizat gâtul cu un guler cervical.
Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, pentru investigații suplimentare.
CFR Cluj a învins, luni, cu scorul de 1-0 pe Hermannstadt într-un meci din Superligă desfășurat în deplasare la Sibiu.
Gazdele au ratat un penalty în minutul 45+4 prin Florescu, după care CFR Cluj a deschis scorul în minutul 53 prin Biliboc și a reușit să mențină acest avantaj minim până la final.
În minutul 85, Korenica a ratat și el un penalty astfel că jucătorii oaspeți nu au reușit să se...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii
Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.
Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM
Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.
Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.
Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
