Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Biciclist rănit într-un accident produs pe o stradă din Cluj-Napoca

Publicat

acc cluj napoca (3)

Un biciclist a ajuns la spital, sâmbătă seară, după ce a fost lovit de un autoturism, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj.

Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 19.00, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Astfel, la locul accidentului au găsit un autoturism și o bicicletă avariate, precum și un bărbat care prezenta mai multe traumatisme.

Acesta a primit asistență medicală de urgență de la echipajul SMURD, fiind transportat apoi la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

La prima evaluare bărbatul era în stare de conștiență și era cooperant.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri pentru siguranța persoanelor implicate în accident.

Accident în Cluj-Napoca. Precizările polițiștilor

Potrivit IPJ Cluj, la data de 26 noiembrie 2022, în jurul orei 18.50, polițiștii ai fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele date, un bărbat în vârstă de 76 de ani, ar fi circulat cu bicicleta pe sensul opus de mers, iar în momentul în care a intenționat sa schimbe direcția de deplasare spre dreapta ar fi fost acroșat de un autoturism, condus de de un tânăr în vârstă de 21 de ani.

În urma evenimentului a rezultat rănirea biciclistului, fiind transportat la o unitate medicală.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Majoritatea profesorilor din Cluj au semnat pentru GREVĂ. Peste 40 vor participa la protestul din București din 4 februarie

Publicat

proteste profesori11.jpg






Majoritatea cadrelor didactice din Cluj, care au participat la un sondaj anonim, s-au declarat de acord cu toate formele de protest din învățământ, inclusiv cu greva generală și cu neîncheierea mediilor elevilor.

Dascălii sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate, care vor duce inclusiv la pierderea unor posturi, prin mărirea numărului de elevi dintr-o clasă.

Profesorii clujeni merg la protestul din...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ce urmărește ANAF în controale, în 2026. Verificări în județe, coordonate la nivel național și alte reguli noi

Publicat

ce urmărește anaf în controale, în 2026. verificări în județe,

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță noi reguli privind controalele fiscale în 2026. Diferențele dintre verificările făcute de la un județ la altul urmează să fie eliminate. Vor fi reguli și proceduri comune de verificare fiscală, stabilite la nivel național.

În acest an, fiscul va urmări în continuare averile nedeclarate și evaziunea fiscală.

Președintele ANAF, Adrian Nica, spune că una dintre schimbările esențiale vizează renunțarea la planurile...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: INCENDIU pe DN 1, în apropiere de intrarea pe Autostrada A10 de la Aiud. Un autoturism a luat foc

Publicat

foto: incendiu pe dn 1, în apropiere de intrarea pe

Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 11:40, pe drumul național DN 1, în apropiere de intrarea pe Autostrada A10 de la Aiud. Focul a cuprins un autoturism.

Update, ora 11:55 - Potrivit ISU Alba, incendiul se manifestă cu ardere generalizată la întreg autoturismul.

Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului.

De asemenea, o persoană de sex feminin (conducător auto), cu atac de panică este asistată medical de ambulanța SMURD, la locul producerii...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ziua Sfinților Trei Ierarhi. Marii dascăli ai credinței, cinstiți cu cruce roșie în Calendarul Ortodox. Tradiții și superstiții

Publicat

biserica e1588835456460.jpg






În fiecare an, la 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, considerați mari apărători ai dreptei credințe, modele de înțelepciune și ocrotitori ai învățământului teologic. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie și amintește de unitatea lor în credință și în lucrarea pentru Biserică.

Deși fiecare dintre...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe