Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Bilanțul unei ample acțiuni de prevenire a accidentelor în Ialomița

Publicat

ial

Peste 130 de autoturisme controlate, 60 de sancțiuni contravenționale aplicate, 6 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute, precum și peste 800 de materiale pirotehnice confiscate. Este bilanțul unei ample acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere şi combatere a faptelor antisociale desfășurată astăzi, în municipiul Fetești.                 

47 de polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, criminalitate economică și investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare, în Fetești, în vederea prevenirii infracționalității stradale și reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere, în contextul sărbătorilor de iarnă.

Au fost controlate în trafic 135 de autovehicule și legitimate peste 200 de persoane.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.400 de lei, fiind reținut 1 permis de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

În cadrul filtrelor rutiere instituite, polițiștii au depistat în flagrant delict, un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce transporta în portbagajul autoturismului 813 materiale pirotehnice din categoriile F2, F3 și P1, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind efectuate verificări la 11 societăți comerciale și 8 săli de jocuri de pe raza municipiului Fetești.

Aceste acțiuni au un caracter permanent și vor fi intensificat în perioada următoare pe raza întregului județ.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

De la Chișinău la Cluj. CFR a transferat un atacant în vârstă de 19 ani

Publicat

nicolae sula cfr cluj.jpg






CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.

Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.

Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise

Publicat

examen ai generated pixabay.jpg






Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.

Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.

Când au loc simulările

Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive

Publicat






Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.

Accidentul a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vacanța de schi începe la Iulius Mall Cluj cu experiențe la simulator și articole specializate pentru pârtie

Publicat

iulius mall cluj 01.jpg






Vacanța de ski bate la ușă, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te pregătești pentru câteva zile de neuitat pe pârtie. Cu o singură vizită, la brandurile cu profil sportiv, te poți echipa pentru momente pline de adrenalină alături de cei dragi.

Mai mult, vineri, 13 februarie 2026, în Atriumul Iulius Mall, ai ocazia să te bucuri de o sesiune de antrenament la simulatorul de schi, adus de Kinetic Sport &...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe