EVENIMENT
FOTO: BMW făcut praf după un accident pe Autostrada A1 în județul Dâmbovița. O victimă
O persoană a fost rănită într-un accident rutier produs, marți dimineață, pe Autostrada A1 în județul Dâmbovița. În accident a fost implicat un singur autoturism.
Potrivit ISU Dâmbovița, accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la kilometrul 73, pe raza localității Ionești, județul Dâmbovița. În eveniment a fost implicat un singur autoturism marca BMW, care a fost serios avariat.
Pentru gestionarea situației de urgență a acționat Detașamentul Găești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj.
La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o persoană rănită, conștientă.
Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale.
Pompierii asigură și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Știre în actualizare
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
