EVENIMENT
FOTO: Carambol cu patru autoturisme implicate pe un drum din Teleorman. O persoană, dusă la spital
Un carambol în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc, luni la amiază, pe un drum din Teleorman. În accident au fost implicate patru autiotutrisme, din impact una dintre mașini a ajuns pe câmp.
Potrivit ISU Teleorman, accidentul a avut loc pe E70, la intrare în localitatea Vitănești dinspre București.

Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, una dintre mașini ajungând pe câmp.
Au intervenit la accident un echipaj de descarcerare, o mașină de stingere și o ambulanță SMURD.

Echipajele de salvare ajunse la fața locului au acordat primul ajutor pentru două persoane, conștiente și cooperante.
Este vorba despre o femeie care acuza dureri toracice și un bărbat cu atac de panică.

Femeia, în vârsta de 32 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului si a refuzat transportul la spital.

După asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
EVENIMENT
PFA sau SRL în 2026? Analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic
PFA sau SRL în 2026? O analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, a fost realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic.
A alege între desfășurarea de activități antreprenoriale în cadrul unei Persoane Fizice Autorizate (PFA) sau în cadrul unei societăți comerciale (cum este de exemplu o societate cu răspundere limitată, SRL) impune cunoașterea avantajelor și dezavantajelor ambelor tipuri de afaceri.
Alegerea înființării unui PFA în detrimentul unei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Scăpare de gaz într-un bloc din Ocna Mureș: 13 persoane s-au autoevacuat. Au intervenit pompierii
Scăpare de gaz într-un bloc din Ocna Mureș: Secția de pompieri Aiud a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice, ca urmare a semnalării prin intermediul SNUAU 112 a unei scăpări de gaz pe casa scării unui bloc de locuințe din localitatea Ocna Mureș, situat pe strada Aleea Independenței.
În urma măsurătorilor efectuate de echipajele specializate ale operatorului de distribuție a gazelor, a fost confirmată prezența unei concentrații reduse de gaz metan pe casa scării,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Consiliul Județean Cluj dă start Programului de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân. Subvenții de 500.000 lei
Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința deținătorilor și proprietarilor de câini din județul Cluj faptul că, începând cu ziua de duminică, 1 februarie 2026, vor putea depune cereri pentru obținerea subvenției în vederea sterilizării acestora.
Cererile se vor depune exclusiv online, prin intermediul platformei Consiliului Județean Cluj – Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi/), secțiunea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: spitalele ce nu vor intra în categoria ”strategice” nu vor fi afectate la modul de finanțare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fpcut precizări privind reclasificarea spitalelor. Potrivit acestuia, nu va avea un impact negativ asupra finanțării unităților sanitare care nu vor fi încadrate în categoria “strategice”.
“Ideea de reașezare și de reclasificare a spitalelor va merge înainte. Vom reduce de la opt categorii, câte avem acum, la patru, dintre care o categorie reprezintă categoria spitalelor strategice. Fac o mențiune importantă pentru cei care nu au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
