Cea mai modernă grădiniţă din județul Botoșani, în valoare de 1,8 milioane lei, a fost inaugurată astăzi la Baluseni. De luni elevii de vârstă preșcolară din comuna Bălușeni vor învăța într-una dintre cele mai moderne grădinițe din județul Botoșani.
Cu o arhitectură distinctă, modernă, spațioasă și dotată la standarde înalte, unitatea de învățământ va asigura condițiile optime de educație pentru un număr de 50 de copii de vârstă preșcolară.
Are trei săli de clasă, toalete în incintă și spații de învățare și de joacă amenajate cu mobilier adecvat, vestiar cu dulapuri de depozitare pentru fiecare copil in parte, dar și o curte generoasă, pentru recreere, care esre amenajată astfel încât cei mici să poată învăța, prin joc, și în aer liber.
Investiția, în valoare de aproximativ 400.000 de euro, este finanțată prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Investiția face parte din strategia locală de îmbunătățire a infrastructurii educaționale, care mai include alte proiecte pentru modernizarea și dotarea școlilor din localitățile Bălușeni și Draxini, lucrări estimate la 2,5 milioane euro.
„Este o investitie de 1,8 milioane lei. Ne bucuram de aceasta investitie impreuna cu Consiliul Local, se bucura si comunitatea noastra si in special copiii, ei se vor bucura, luni va fi prima zi de scoala in locatie noua. Avem emotii, am emotii pentru ca este o gradinita noua, o gradinita draga sufletului meu, am pus mult suflet aici, am muncit mult in ultima perioada cu toti consilierii, cu echipa mea din primarie si vreau sa le multumesc tuturor pentru efortul facut” a declarat Claudiu Doroftei, primarul comunei Baluseni.
Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în cetatea Antiohia din Siria, în timpul împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260). Îl lega o strânsă prietenie de un preot creștin al acelei cetăți, pe nume Saprichie. Cei din jur îi considerau ca doi frați, însă, în ciuda prieteniei lor lungi și încercate de-a lungul timpului, necuratul a semănat ura între cei doi, până la punctul în care nu doreau să...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII
Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.
Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.
Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...