EVENIMENT
FOTO: Cercetătorii Universității Politehnice Timișoara au realizat, în premieră, prototipul unui dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienţii COVID-19
Colectivele de cercetare din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) au realizat prototipul unui dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienţi, cu care ar putea fi dotate secţiile de terapie intensivă şi care ar fi deosebit de util în special în lupta cu coronavirusul SARS-CoV-2, dar nu numai.

UPT susţine că este vorba despre o premieră, "cel puţin naţională".
"Funcţionarea dispozitivului se bazează pe reducerea încărcăturii microbiologice prin expunerea la radiaţii ultraviolete de tip UVC a aerului expirat de pacienţii aflaţi în stare critică, infectaţi cu SARS-CoV-2, care sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic. Dispozitivul este conectat la portul de exhaustare al ventilatorului care actualmente comunică liber cu atmosfera", arată un comunicat al UPT remis, marţi seara, AGERPRES.

Prototipul este în faza de testare în laborator, pe un ventilator de terapie intensivă, în cadrul Centrului OncoGen, care dispune de infrastructura necesară testării din punct de vedere microbiologic, rezultatele preliminarii fiind promiţătoare. După încheierea testelor, Universitatea Politehnica Timişoara intenţionează patentarea dispozitivului.
Dispozitivul de sterilizare a aerului expirat de pacienţi a fost realizat de colectivele departamentelor CAICON (Chimie Aplicată şi Ingineria Compuşilor Organici şi Naturali) şi MEO (Măsurări şi Electronică Optică) din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, cu sprijinul unui grup de voluntari care doresc să colaboreze în sensul îmbunătăţirii produsului şi a fost apreciat de medicii anestezişti ca fiind extrem de util. AGERPRES
Sursa foto: Universitatea Politehnică Timișoara/facebook
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
