EVENIMENT
FOTO: Coliziune între două autoturisme, în Hunedoara. Trei persoane rănite, între care doi adolescenți
Pompierii hunedoreni au intervenit, marți după-amiază, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs pe DN 74, pe raza comunei Crişcior.
Potrivit ISU Hunedoara, în urma coliziunii dintre cele două mașini, trei persoane au suferit multiple traumatisme fiind asistate medical de pompieri specializaţi în prim ajutor şi de cadre medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Sursa citată precizează că răniţii, o fată de 16 ani, un băiat de 17 ani şi o femeie de 35 de ani, au fost stabilizaţi şi transportaţi cu două ambulanţe la U.P.U. Brad.

Totodată, echipajele de intervenţie s-au asigurat că nu există pericolul izbucnirii unui incendiu la cele două autoturisme.
Drumul naţional 74 a fost blocat pe timpul desfăşurării operaţiunilor de salvare.
Un incendiu a izbucnit marți dimineața în municipiul Blaj. Focul a cuprins acoperișul unei locuințe aflată pe strada Plopilor.
Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj a intervenit pentru stingerea unui incendiu în municipiul Blaj, strada Plopilor.
Incendiul a cuprins acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 25 mp.


Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
La scurt timp după sosirea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce înseamnă pentru un angajat faptul că prima zi de concediu medical nu se mai plătește. Măsura, în vigoare de la 1 februarie
Ce înseamnă pentru un angajat că prima zi de concediu medical nu se mai plătește: sunt mai multe aspecte de discutat pe acest subiect. Dincolo de faptul că angajatul pierde o zi de plată, anumite categorii de pacienți au de suferit într-un mod la care Guvernul nu pare a se fi gândit.
Reamintim că de la 1 februarie 2026, prima zi de concediu medical nu mai este plătită: indemnizația se va calcula „prin diminuarea cu o zi” pentru certificatele eliberate în perioada 1 februarie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vremea la Cluj, marți, 3 februarie. Temperaturile în orașe și municipii și în comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca
Meteorologii anunță pentru marți, 3 februarie, temperaturi scăzute și cer variabil în județul Cluj, inclusiv la Cluj-Napoca.
Locuitorii sunt sfătuiți să se echipeze adecvat și să circule cu prudență, mai ales dimineața și seara, când există risc de polei pe drumuri.
Temperaturi și condiții meteo pe zone
La Cluj-Napoca, temperatura va fi de 4°C, iar minima în jur de -3°C. De asemenea, va fi cer...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați. Decizia a fost anunțată de președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, este o decizie a conducerii Camerei superioare ca ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor. Cei care nu vor participa vor fi considerați absenți și vor fi sancționați conform regulamentului.
”Este o decizie a Biroului Permanent de a avea prezență fizică...
Citește mai mult pe Alba24.ro
