EVENIMENT
FOTO: Coliziune între două autoturisme în Târgu-Jiu. Trei persoane, printre care un copil, au fost rănite
Trei persoane, printre care și un copil de un an, au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit, în municipiul Târgu Jiu din județul Gorj. Potrivit ISU Gorj, accidentul s-a produs în cartierul Românești din municipiul Târgu-Jiu.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare si un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și patru ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. Echipajele de salvare ajunse la fața locului au constatat că, în urma impactului, au rezultat trei victime: un bărbat, o femeie și un copil de aproximativ un an, care nu erau încarcerate.

Potrivit ISU Gorj, victimele au au primit primul ajutor calificat la fața locului, apoi au fost transportate la UPU Târgu-Jiu.
Din primele informații, copilul are un traumatism cranio-cerebral și este supus investigațiilor medicale.
Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Sâmbătă, 14 februarie – Ziua porților deschise la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia. Noul spital privat îi așteaptă pe toți cei care doresc să-i treacă pragul între orele 10:00 și 15:00.
Alba Iulia, 11 februarie 2026. Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș invită locuitorii din Alba Iulia și din proximitatea orașului să participe la Ziua porților deschise. Evenimentul este dedicat prezentării noului Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia, cel mai mare spital privat de oftalmologie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Culturii face un pas înapoi după protestele actorilor. Regulile privind evidența timpului de muncă, retrase temporar
Ministrul Culturii, András Demeter, a decis miercuri retragerea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul din instituțiile publice de spectacole și concerte, după protestele actorilor și reacțiile critice venite din sectorul artistic.
Decizia vine în urma consultărilor cu reprezentanți ai domeniului cultural și suspendă aplicarea măsurilor propuse până la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Închisoare cu executare pentru trei bărbați din Alba care au comis trei furturi și o tentativă, într-o singură noapte
Trei bărbați care au comis trei furturi și o tentativă într-o singură noapte au fost condamnați la închisoare cu executare. Aceștia au fost condamnați de magistrații Judecătorei Aiud, în data de 6 februarie 2026, la închisoare cu executare.
Cei trei au mers în Aiud, din câte se pare cu intenția de a fura tot ce gasesc în cale.
Faptele s-au petrecut în luna ianuarie a anului 2025. Un an mai târziu aceștia au fost condamnați în primă instanță.
Potrivit motivării...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme mai blândă la Cluj joi, 12 februarie. Ce temperaturi sunt anunțate în Cluj-Napoca și localitățile din jur
Meteorologii prognozează pentru joi, 12 februarie, o vreme mai blândă în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, după intervalul mai rece din prima parte a săptămânii.
Temperaturile vor depăși ușor valorile normale pentru această perioadă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și șanse reduse de precipitații slabe izolate, mai ales în prima parte a zilei.
Cluj-Napoca: temperaturi pozitive și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
