EVENIMENT
FOTO: Coliziune între două autoturisme pe un drum din Gorj. Trei persoane au fost rănite
Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc, marți seară în localitatea Mușetești, în județul Gorj. Trei persoane au fost rănite după impactul dintre două mașini.
Potrivit IPJ Gorj, în jurul orei 17:30 am fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Mușetești, satul Grui, în care au fost implicate 2 autovehicule.

La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare o ambulanta SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri TârguJiu, precum și 2 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului au rezultat 3 victime care erau conștiente și nu erau încarcerate (2 bărbați în vârstă de 44, respectiv 51 de ani și o femeie în vârstă de 59 de ani).

Au fost evaluate medical la fața locului, iar ulterior au fost transportate la UPU Târgu Jiu.
Citește Romania24.ro pe Google News
Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, în noaptea de duminică spre luni, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Gherla, ar provoca scandal la adresa de domiciliu.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar, întrucât persoana în cauză manifesta un comportament recalcitrant și nu a cooperat cu polițiștii,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Clubul Sportiv de Airsoft “Super Daddys’’ din Alba Iulia, pe podium la campionatul național. Premiile și medaliile obținute
Sportivii Asociației Club Sportiv de Airsoft “Super Daddys’’ din Alba Iulia au reușit performanța clasării pe primele locuri la Campionatul Național ROAPC 2025, organizat de Federația Română de Airsoft.
Aceștia au câștigat două două titluri de campioni naționali, două locuri de vicecampioni și două medalii de bronz.
Etapa finală a Campionatului Național ROAPC 2025, organizat de Federația Română de Airsoft, s-a desfășurat la Turda, în 25 octombrie.

Competiția…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Care este cea mai mare pensie specială din Alba. TOP ZECE pensii URIAȘE, încasate lunar în județ
Ce mai mare pensie specială din județul Alba este de în valoare de 50.359 de lei, brut. Asta înseamnă că în fiecare lună, un pensionar din Alba care beneficiază de o pensie specială primește suma de 41.369 de lei în mână.
În paralel, cea mai mare pensie din sistemul public, din județul Alba, dar care nu face parte din categoria ”pensiilor speciale” este de 23.574 lei, brut. Mai exact o pensie lunară de 19.668 lei.
Reprezentanții Casei de Pensii Alba au comunicat la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Conductă de gaz trece prin balconul închis al unui apartament din Florești. Este interzis. Delgaz Grid verifică situația
O conductă de gaz trece prin balconul închis al unui apartament din Florești, lucru care este interzis de lege. Delgaz Grid a demarat verificări în acest caz, ținând cont de tragedia recentă de la București, unde o explozie a distrus un bloc în urma acumulării de gaze.
Compania Delgaz Grid a explicat că, potrivit Ordinului ANRE nr. 89/2018, modificat prin Ordinul 2/2023, ”instalațiile de gaze naturale trebuie…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

