EVENIMENT
Foto: Coliziune între un autoturism și o motocicletă într-o localitate din Argeș. O persoană a fost rănită
Un accident rutier a avut loc miercuri dimineața, în satul Borlești din județul Argeș. O persoană a fost rănită în urma impactului dintre un autoturism și o motocicletă.
Potrivut ISU Argeș, în accidentul rutier, au fost implicate un autoturism si o motocicletă, în Comuna Merișani, sat Borlești.
La fața locului s-a deplasat Detasamentul Pitești cu o autospecială de intervenție și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
Motocicleta a ajuns în afara părții carosabile, i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, acesta a suferit răni la nivelul urechii și la nivelul membrelor inferioare și a fost preluat de echipajul de terapie intensiva mobilă. În mașina se afla două victime care nu necesitau îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Renumitul Târg de Toamnă de la Negreni, din județul Cluj, va avea loc săptămâna aceasta, de joi, 10 octombrie, până duminică, 13 octombrie. Trenurile de călători Cluj-Oradea vor avea opriri în stația de la Negreni.
Târgul de la Negreni, atestat încă de la 1815, revine cu o nouă ediție anul acesta, între 10 și 13 octombrie. La finalul săptămânii, este un aflux mare de oameni, inclusiv din străinătate, în localitatea clujeană.
Târg atestat în urmă…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
PNL rupe coaliția cu PSD. Liberalii rămân în Guvern pentru a „împiedica escaladarea completă a abuzurilor”
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat, luni, că liberalii renunță la coaliția cu PSD.
PNL va rămâne, însă, la guvernare alături de PSD.
PNL rupe coaliția cu PSD. Liberalii rămân în Guvern pentru a „împiedica escaladarea completă a abuzurilor”
PSD are în ADN-ul său abuzul de putere, a spus Nicolae Ciucă.
“Coaliția noastră de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
PNL rupe coaliția cu PSD, dar rămâne în Guvern pentru a „împiedica escaladarea completă a abuzurilor”. Reacția lui Ciolacu
Nicolae Ciucă: Coaliția noastră de guvernare cu PSD se oprește aici. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat luni că liberalii renunță la coaliția cu PSD.
”Are în ADN-ul său abuzul de putere, coaliția noastră de guvernare cu PSD se oprește aici”, a spus Ciucă. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor, a precizat șeful PNL.
Nicolae Ciucă a transmis un mesaj public în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, decorat de președinte cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ”
Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer.
Distincția a fost acordată de președinte cu prilejul Zilei Mondiale a Educației.
Judoka Alexandru Bologa, campion paralimpic la Paris, a fost elev al liceului.
Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ”
Ordinul…
Citește mai mult pe Cluj24.ro