ACTUALITATE
FOTO. Concert „La Grande Belleza”, ediție aniversară a turneului SoNoRo Conac la Cluj. Se pot dona bani pentru refugiați
Cea de-a X-a ediție a turneului SoNoRo Conac ajunge duminică, 10 aprilie, la Cluj. O ediție celebrată sub numele „La Grande Bellezza”, cu un turneu de concerte de muzică de cameră în cele mai frumoase spații din România dedicate muzicii clasice.
Concertul de la Cluj va avea loc de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic și este al doilea eveniment din acest turneu.
Desfășurat în perioada 9 aprilie – 30 iunie 2022, SoNoRo Conac va aduce un omagiu arhitecturii, prin concerte în saloanele de muzică ale palatelor și conacelor, dar și în importante săli de concerte din țara noastră.
La această ediție aniversară, SoNoRo Conac dorește să reamintească că muzica clasică trebuie să se reîntoarcă în filarmonici, în fața unui public dornic să revină la un cotidian alcătuit din ritualuri menite să cultive frumusețea și pacea fiecărei zile.
Concertele celei de-a X-a ediții SoNoRo Conac vor fi susținute de muzicienii Irina Mureșan (vioară), Alissa Margulis (vioară), Erik Schumann (vioară), Răzvan Popovici (violă), Boris Andrianov (violoncel), Răzvan Suma (violoncel), Freddy Kempf (pian), José Gallardo (pian) și Cristiana Mihart (pian).
În ceea ce privește concertul de la Cluj, acesta va presupune prezența artiștilor Răzvan Popovici (violă), Boris Andrianov (violoncel) și Freddy Kempf (pian), care vor oferi publicului un program din care fac parte lucrări de Franz Schubert, Robert Schumann, Astor Piazzola și Johannes Brahms.
Intrarea liberă
Mai multe detalii despre programul concertelor și a modalității de rezervare a locului sunt disponibile pe https://conac.sonoro.ro/. Intrarea la concert este liberă, dar SoNoRo Conac încurajează donațiile spre...
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
