EVENIMENT
FOTO: Contrabandiști de țigări, opriți cu focuri de armă de polițiști, în Baranca-Botoșani
Poliţiştii de frontieră de la Dorohoi au uzat de armamentul din dotare într-o acţiune de prindere a unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, Minodora Răcnea.
Potrivit surse citate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au observat, luni după-amiază, pe raza localităţii de frontieră Baranca, două persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.
"Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus şi au fugit în direcţii diferite. Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, dar, profitând de configuraţia terenului, persoanele s-au retras pe teritoriul Republicii Ucraina", a afirmat Răcnea.

În imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit 16 colete voluminoase, care conţineau 7.500 de pachete de ţigări de contrabandă a căror valoare de piaţă este estimată la 75.000 de lei.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.

Ancheta se desfăşoară în comun cu autorităţile ucrainene.
Agerpres
sursa foto: Poliția de Frontieră
EVENIMENT
Bărbatul acuzat de DIICOT Alba Iulia că s-a dat drept agent SRI este căutat de autoritățile din Spania. Ce ar fi făcut ”domnul M”
Teodor Manuel Isfan, ”domnul M”, bărbatul care s-a dat drept ofițer de informații SRI, polițist rutier pe străzile din Alba Iulia, dar și detașat MAE la Bilbao, este căutat și de anchetatorii din Spania.
La finalul lunii octombrie 2025, tânărul era arestat preventiv după o anchetă a DIICOT Alba Iulia. Acesta ar fi recrutat foști combatanți din teatrele de operații și persoane pasionate de arme, pe care le-ar fi convins că vor face parte dintr-o structură secretă a SRI,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
România, pe locul doi în lume cu cele mai multe comenzi de pizza
România ocupă locul al doilea la nivel mondial în clasamentul ţărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul 2025, imediat după Spania, fiind, totodată, pe primul loc...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
