Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Control judiciar pentru doi tineri din Galați, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc

Publicat

galati droguri

Doi tineri de 25 şi 26 de ani au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri de risc, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat două percheziţii domiciliare, în municipiile Galaţi şi Bucureşti, la locuinţele a doi bărbaţi bănuiţi de trafic de droguri de risc.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 60 de grame de cannabis, 5 grindere, 3 balanţe electronice şi 3 telefoane mobile.

galati droguri1

galati droguri1

Percheziţiile au avut loc după ce, în cadrul unei acţiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc, cei doi bărbaţi au fost surprinşi în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacţionat cannabis.

Persoanele în cauză, faţă de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Consiliul Județean Cluj dă start Programului de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân. Subvenții de 500.000 lei

Publicat

caini e1753092985591.jpg






Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința deținătorilor și proprietarilor de câini din județul Cluj faptul că, începând cu ziua de duminică, 1 februarie 2026, vor putea depune cereri pentru obținerea subvenției în vederea sterilizării acestora.

Cererile se vor depune exclusiv online, prin intermediul platformei Consiliului Județean Cluj – Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi/), secțiunea...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: spitalele ce nu vor intra în categoria ”strategice” nu vor fi afectate la modul de finanțare

Publicat

ministrul sănătății: spitalele ce nu vor intra în categoria ”strategice”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fpcut precizări privind reclasificarea spitalelor. Potrivit acestuia, nu va avea un impact negativ asupra finanțării unităților sanitare care nu vor fi încadrate în categoria “strategice”.

“Ideea de reașezare și de reclasificare a spitalelor va merge înainte. Vom reduce de la opt categorii, câte avem acum, la patru, dintre care o categorie reprezintă categoria spitalelor strategice. Fac o mențiune importantă pentru cei care nu au...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România

Publicat

compania care deține brandurile albalact și zuzu are un nou

Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.

Erekle Gamkrelidze va administra toate afacerile Lactalis România, cu brandurile sale...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. ”Raiul” slăninei e la Cluj-Napoca. Ingredient special pentru o slană de Mangalița, lată de 5 cm, la SlanăFest

Publicat

slana 1.jpeg






Gurmanzii sunt așteptați până duminică la SlanăFest, ”raiul” slăninei care a început, vineri la Cluj-Napoca, în curtea cafenelei Bulgakov și pe o parte a străzii Inochentie Micu Klein. Pe lângă diverse feluri de slănină, vizitatorii pot găsi cârnați, jumări, pâine de casă, brânzeturi, dar și vinuri, dulciuri și alte bunătăți.

Organizatorul festivalului, Molnar Attila, a declarat pentru Cluj24...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe