EVENIMENT
FOTO: Copil rănit, după ce tatăl lui a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un copac, pe DN 7 Vâlcea
Două persoane, dintre care un copil de 14 ani, au fost rănite, luni, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac şi s-a răsturnat într-un şanţ adânc de pe marginea DN7, în localitatea Goleşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs după ce bărbatul care se afla la volan ar fi adormit, ieşind cu maşina în afara carosabilului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au transmis că în accident au fost implicate trei persoane, pentru scoaterea a două dintre ele fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.
"Două dintre victime se aflau în autoturism, operaţiunea de scoatere a acestora fiind îngreunată de poziţia în care se afla autoturismul - în pericol să se prăbuşească. Cea de-a treia victimă, o femeie, a ieşit singură din maşină. Toţi sunt conştienţi, stabili hemodinamic şi cooperanţi. Au fost transportaţi la spital - mama şi copilul de către o ambulanţă SAJ, iar bărbatul - de către SMURD", a precizat ISU Vâlcea.
În zonă se circulă alternativ, traficul fiind dirijat de agenţii de poliţie.
ISU Vâlcea a mai informat că traficul pe DN 7 este blocat pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, în dreptul localităţii Racoviţa, acolo unde s-au lovit două autotrenuri, unul fiind încărcat cu acid clorhidric, însă nu sunt victime şi nici scurgeri de substanţă. AGERPRES
Nu am vrut să lăsăm anul să treacă fără să vă mulțumim și să vă împărtășim, măcar puțin, din bucuria și mândria noastră de a vă ști alături de noi.
Aceștia suntem. Așa defilăm. Nu avem în spate fonduri de investiții, dar avem, deopotrivă, suflu și suflet.
Suntem echipa unuia dintre puținele malluri cu capital autohton românesc. Încheiem anul ca prieteni și camarazi.
Un an în care ne-am străduit să aducem la Alba Mall tot ce e mai bun pentru voi. Vom...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un singur ofertant pentru cele 7 rame electrice ale trenului metropolitan din Cluj. Proiect de sute de milioane de lei
O singură firmă a depus ofertă pe SEAP pentru achiziționarea a 7 rame electrice pentru trenul metropolitan la licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca, proiect cu o valoare cuprinsă între 333,8 milioane lei și 443,6 milioane de lei.
Potrivit procesului verbal, publicat, luni, pe SEAP, este vorba despre firma poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna.
Membrii comisiei de evaluare au precizat că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile de pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă
CFR Călători va suplimenta cu vagoane, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, trenurile de pe cele mai solicitate rute, în limita parcului de material rulant disponibil, pentru a facilita deplasarea călătorilor în toate destinațiile.
”CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinațiile.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Lucrări de reabilitare și pietruire de drumuri neasfaltate: Strada Industriilor din Petrești
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș efectuează în prezent lucrări de reprofilare și completare cu piatră concasată a unor drumuri neasfaltate ce aparțin de Municipiului Sebeș, de această dată strada Industriilor din Petrești.
Reabilitarea drumurilor se face de către personalul serviciului public, cu utilajele din dotare - cilindru compactor și autogreder.
...
Citește mai mult pe Alba24.ro


