EVENIMENT
FOTO: Cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade în Florența - Italia. Traficul feroviar a fost suspendat și mai multe școli au fost închise
Mai multe șocuri seismice au avut loc începând din noaptea de duminică spre luni în Italia, în zona Florența, dar șocul seismic s-a simțit și la Bologna, relatează site-ul agenţiei Reuters. Cel mai mare cutremur, cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, apoi au mai fost semnalate încă trei seisme, la distanță de câteva minute unul de celălalt.

Potrivit rotalianul.com, Protecția Civilă a orașului metropolitan și a prefecturii Florența au înființat un centru operațional.

S-au înregistrat clădiri deteriorate în zona Mugello, iar multe școli au fost declarate închise. De asemenea, mersul trenurilor a fost afectat, fiind anunțată suspendarea traficului feroviar începând cu ora 4:36 pentru verificări pe liniile de mare viteză Florența – Bologna, Florența – Prato, Florența – Borgo San Lorenzo via Vaglia și via Pontassieve, Prato – Pistoia, Florența – Empoli – Pisa.
Cutremurul de 4,5 grade s-a produs la o adâncime de aproximativ 9 km și a durat, conform rapoartelor, de la 8 la 10 secunde. A fost resimțit pe o rază de peste 80-100 km, la Florența, Prato, Pistoia, Empoli, San Miniato și Montecatini, dar și la Bologna, Perugia, Siena și Pisa.
sursa: rotalianul.com
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
