EVENIMENT
FOTO. Delgaz Grid: Peste 660 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, în primele 6 luni din 2025
Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 6 luni ale acestui an în 18 dintre cele 20 de județe în care operează compania de distribuție Delgaz Grid, majoritatea vizând sustrageri de electricitate.
Astfel, 397 de cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, acestea fiind identificate în regiunea Moldova (județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Elevii vor avea transport gratuit și în perioada examenelor naționale. Când intră în vigoare modificarea din Legea Educației
Elevii vor avea transport gratuit și în perioada examenelor naționale. Modificările din Legea Educației au fost publicate în Monitorul Oficial.
Legislația a fost schimbată astfel încât elevii din clasa a VIII-a și a XII-a care învață în altă localitate față de cea de domiciliu să aibă transport gratuit și în perioada în care susțin Evaluarea Națională sau Bacalaureatul.
Până acum, această situație nu era specificată, dat fiind faptul că examenele sunt în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Intervenții în Apuseni pentru degajarea albiilor râurilor și înlăturarea podurilor de gheață
Echipele Apele Române au intervenit în zona Munților Apuseni, în județul Alba, pentru a evita inundații locale generate de condițiile din teren.
Reprezentanți de la Serviciul Baraj Mihoești și Serviciului Atelier Mecanic au intervenit în zonele critice identificate, respectiv pe râul Arieșul Mare și pe râul Abrud – în sectorul Gârda–Scărișoara și în zona Câmpeni, la confluența cu râul Arieș.
Vezi și Ce măsuri iau autoritățile din Alba în cazul unor eventuale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Incendiu pe strada Soporului din Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit de urgență, o femeie a suferit un atac de panică
Un incendiu a izbucnit în cursul zilei de vineri la un imobil de pe strada Soporului din municipiul Cluj-Napoca. O femeie a suferit un atac de panică.
Focul a pornit la hornul clădirii, iar intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea acestuia la restul construcției.
Două autospeciale, autoscara și un echipaj SAJ, la fața locului
La locul intervenției au fost trimise imediat două autospeciale de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cum va organiza Guvernul accesul lucrătorilor străini pe piața muncii din România. Regulile vizate
Guvernul pregătește legislația pentru înregistrarea și obligațiile angajatorilor de lucrători străini, autorizarea și funcționarea agențiilor de plasare a străinilor pe piața muncii din România.
În acest context, Cancelaria prim-ministrului a găzduit, joi și vineri, la Palatul Victoria, dezbateri publice. La cele patru patru sesiuni organizate în cele două zile au participat fizic și online aproximativ 250 de reprezentanți ai agențiilor de plasare, federațiilor patronale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
