EVENIMENT
FOTO: Din cauza numărului mare de MORȚI în urma pandemiei, în Ecuador se fac SICRIE DIN CARTON
Oraşul ecuadorian Guayaquil, puternic lovit de pandemia de COVID-19 şi unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, încearcă să facă faţă creşterii numărului de decese cu sicrie din carton, a anunţat duminică primăria locală, potrivit AFP.
Asociaţia producătorilor de carton a oferit 1.000 de asemenea sicrie municipalităţii, care le-a trimis la două cimitire din oraş.
Citește și: VIDEO Imagini terifiante în Ecuador: Peste 100 de cadavre adunate de militari de pe străzi și din locuinţe
"Răspundem astfel la cererea de sicrie, pentru că este foarte ridicată, iar în oraş nu mai există ori sunt foarte scumpe", a explicat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al primăriei.

O penurie confirmată de proprietarul unei firme de pompe funebre, Santiago Olivares.
Duminică seară, Ecuadorul număra 3.646 de cazuri pozitive la COVID-19, dintre care 180 au decedat.
Provincia Guayas, a cărei capitală este Guayaquil, a înregistrat cel mai mare număr de cazuri din Ecuador, cu 2.524 persoane contaminate şi 126 de morţi.
La mijlocul săptămânii trecute, militari şi poliţişti au venit pentru a aduna cele 150 de cadavre aflate în case din Guayaquil, cel mai populat oraş din Ecuador, la Oceanul Pacific, şi cel mai afectat de boală.
Aceste forţe au intervenit din cauza haosului provocat în oraş de coronavirus, care a încetinit transportul corpurilor persoanelor moarte de COVID-19 sau din alte cauze.
Pe reţele sociale au fost difuzate clipuri cu persoane cu măşti care se prăbuşeau pe străzi sau cadavre abandonate.
Vicepreşedintele Ecuadorului, Otto Sonnenholzner, şi-a cerut sâmbătă scuze pentru această situaţie.
"În această săptămână am suferit o deteriorare accentuată a imaginii noastre internaţionale, am văzut imagini care nu ar fi trebuit să existe niciodată" şi "vă prezint scuze pentru asta", a spus vicepreşedintele într-o declaraţie radio-televizată.
În Ecuador s-a introdus o restricţie de ieşire din locuinţe de 15 ore pe zi. Confruntat cu pandemia, guvernul preşedintelui Lenin Moreno a declarat stare de urgenţă, urgenţă sanitară, suspendarea lucrului la locul obişnuit de activitate, suspendarea cursurilor şcolare, restricţia traficului şi închiderea frontierelor.AGERPRES
Sursa foto: Twitter
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a reacționat public după declarațiile recente ale Alinei Gorghiu, lider liberal, care și-a caracterizat colegii de partid în termeni jignitori, folosind expresiile „misogini și labagii”.
În textul publicat pe pagina oficială de Facebook, Tișe subliniază că afirmațiile Alinei Gorghiu nu provin dintr-un atac al opoziției sau din partea electoratului, ci din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Polițiștii din Alba, discuții cu elevii despre bullying și violența în școli. Ce alte teme au abordat
Polițiștii din Alba au vizitat mai multe școli din județ și au discutat cu peste 350 de elevi despre bullying și alte subiecte care vizează siguranța lor.
De asemenea, miercuri, 4 februarie, aceștia au sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună, alături de elevii din județ.
Potrivit IPJ Alba, compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității desfășoară în această săptămână activități în unitățile de învățământ din județul Alba, alături...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Joi, 5 februarie: Acces gratuit pentru vizitatorii Palatului Principilor din Alba Iulia, la doi ani de la inaugurare
Vizitatorii au acces gratuit la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, joi, 5 februarie, cu ocazia aniversării a doi ani de la inaugurare.
„La doi ani de la inaugurare, ne bucurăm că Palatul Principilor Transilvaniei s-a consolidat ca reper cultural și turistic, atât la nivel național, cât și internațional.
Mulțumim publicului și partenerilor care au fost alături de noi într-un an definitoriu pentru instituție.
Ne propunem ca în 2026 să continuăm dezvoltarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Derby de Cluj la intensitate maximă. CFR și Universitatea se înfruntă într-un meci cu miză uriașă. Biletele s-au pus în vânzare
Clujul fotbalistic fierbe din nou. Peste doar câteva zile, stadionul din Gruia va găzdui un nou episod din cel mai așteptat duel local, Derby de Cluj, confruntarea dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, un meci care depășește granițele sportului și se trăiește cu sufletul.
Declarat de autorități drept un meci cu grad ridicat de risc, derby-ul va beneficia de măsuri speciale de organizare, menite să asigure...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
