Unirea Transilvaniei cu România realizată la Alba Iulia, precum şi înfăptuirea aici a numeroase alte importante evenimente istorice, au făcut ca Nicolae Ceauşescu, liderul României între 1965 şi 1989, să fie oaspetele albaiulienilor în mai multe rânduri. Vizitele sale, cinci la număr, prima fiind efectuată în octombrie 1966, iar ultima în 1984, au înregistrat o creştere graduală a cultului personalităţii liderului comunist, precum şi a soţiei acestuia.

Dacă în 1966, Nicolae Ceauşescu a intrat în cele două catedrale din Alba Iulia, în vizitele sale ulterioare a fost mai mult preocupat de îndeplinirea şi depăşirea planului diverselor unităţi economice, de sistematizarea oraşului, precum şi de construcţia de cartiere de blocuri, scrie Sorin Arhire-Expert în reconstituiri istorice.

Având unitatea şi continuitatea ca idei-forţă ale discursului politic în toată perioada în care a fost la putere, Alba Iulia – locul înfăptuirii României Mari – a reprezentat o destinaţie predilectă pentru Nicolae Ceauşescu. Ca atare, vizitele sale în oraşul de pe malul Mureşului au fost numeroase, prima având loc în 1966, la doar un an distanţă de la preluarea funcţiei de secretar general al Partidului Comunist Român (PCR), iar ultima, în 1984, atunci când regimul intrase deja într-o criză profundă.

În afară de anii menţionaţi anterior, liderul comunist a mai fost prezent în Alba Iulia şi în noiembrie 1968, atunci când se sărbătoreau 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, în septembrie 1972, cu prilejul efectuării unei vizite de lucru, precum şi în mai 1975, atunci când se împlineau 375 de ani de la „unirea” politică realizată de Mihai Viteazul, domnitorul său preferat.

Fiind efectuate într-o perioadă atât de lungă, acoperind aproape întreaga „epocă Ceauşescu”, analiza vizitelor liderului comunist în Alba Iulia lasă să se întrevadă evoluţia pe care acesta a avut-o, de la punerea în practică a „comunismului de omenie” şi a firavei liberalizări din perioada 1965-1971, la practicarea monstruoasă a cultului personalităţii şi megalomania anilor ’80.

Astfel, deşi după cum s-a putut vedea ulterior, lui Nicolae Ceauşescu nu-i plăceau deloc bisericile, el fiind ataşat ideologiei comuniste atee, dărâmând în România numeroase lăcaşe de cult sau pe unele „ascunzându-le” în spatele blocurilor nou-construite, în octombrie 1966, în cadrul vizitei efectuate în regiunea Hunedoara, de care Alba Iulia aparţinea în acea vreme, liderul PCR a intrat pentru prima şi ultima dată atât în catedrala ortodoxă, cât şi în cea romano-catolică, precum şi în biblioteca Batthyaneum. Fiind mai târziu adeptul unui peisaj citadin fără biserici, ipostazele fotografice în care Ceauşescu poartă discuţii cu Emilian Birdaş, arhimandritul de Alba Iulia sunt, cu siguranţă, inedite şi atipice pentru epoca în care acesta a condus România.

Evoluţia cultului personalităţii, care a reprezentat un element central al regimului politic în timpul lui Nicolae Ceauşescu, comunismul dinastic, în care familia liderului comunist devenise instanţa supremă în conducerea ţării, precum şi ascensiunea politică a soţiei sale (devenită peste noapte „academician doctor inginer Elena Ceauşescu”, deşi ea în realitate nu absolvise decât câteva clase primare), se reflectă în modul în care au fost organizate primirile acestora în Alba Iulia.

Dacă prezenţa secretarului general al PCR în anii 1966 şi 1968 a avut parte de pregătiri destul de modeste în comparaţie cu ceea ce a urmat, în anii ’70 şi ’80 vizitele cuplului prezidenţial în oraşul de pe malul Mureşului au fost caracterizate de forme groteşti de proslăvire a conducătorului României, precum şi a Elenei Ceauşescu.

Cumularea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Stat în 1967, cu cea de secretar general al PCR pe care o preluase în 1965 de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar mai apoi, din 1971, transformarea preşedinţiei colective într-una personală, atunci când Nicolae Ceauşescu a devenit primul preşedinte al României, nu au rămas deloc fără urmări în lozincile strigate de albaiulieni şi nici în pancartele expuse de aceştia atunci când l-au întâmpinat.

Dacă în anii 1966 şi 1968, delegaţia venită în Alba Iulia era descrisă ca fiind alcătuită din „conducători de partid şi de stat”, fără ca Ceauşescu să fie individualizat, treptat, din 1972, membrii guvernului sau ai Comitetului Politic Executiv au fost retrogradaţi în postura de simpli însoţitori ai cuplului Ceauşescu, fiind prezentaţi doar ca „alţi tovarăşi”.

Astfel, în 1984 liderul comunist a ajuns să fie descris ca fiind „cel mai devotat fiu al naţiunii, ctitorul României moderne”, „eminentă personalitate a vieţii politice internaţionale” sau „cel mai iubit fiu al naţiunii”. La rândul lor, lozincile strigate de „oamenii muncii”, aduşi de autorităţile vremii pentru a-l întâmpina, au cunoscut şi ele evoluţii semnificative, ajungându-se să fie scandate „Ceauşescu – PCR!”, „Ceauşescu şi poporul!” sau „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu – România!”.

Cele două catedrale din Alba Iulia, precum şi biblioteca Batthyaneum, vizitate de Nicolae Ceauşescu în 1966, nu s-au mai regăsit nicicând pe agenda sa de lucru, secretarul general al PCR fiind mai apoi preocupat de vizitarea principalelor întreprinderi economice din oraş, în special Porţelanul, Refractara şi Întreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb, de „întrecerea socialistă” lansată în economie la nivelul întregii ţări, precum şi de îndeplinirea cincinalelor (copiate după modelul stalinist) în patru ani şi jumătate, de investiţiile tehnice, precum şi de creşterea producţiei agricole.

Întrucât cartierul de blocuri era marele simbol al modernizării de tip comunist, în felul acesta dându-se o şi importantă lovitură individualismului, Ceauşescu a acordat multă atenţie planurilor de sistematizare a oraşului, construcţia cartierului de locuinţe „Platoul Romanilor” fiind mereu prezentată ca o importantă contribuţie adusă municipiului Alba Iulia, ca o „replică dată bătrânelor ziduri de zecile de blocuri moderne”.

De fiecare dată când a venit la Alba Iulia, liderul comunist, ca şi Elena Ceauşescu de altfel, au fost întâmpinaţi de copii, de mulţi copii, şoimi ai patriei şi pioneri, precum şi de tineri şi tinere îmbrăcaţi în costume populare, cu toţii aduşi de autorităţile locale pentru a-i arăta cuplului dictatorial „dragostea neţărmurită” pe care aceştia le-o purtau. Primirea în stil tradiţional, cu pâine şi sare, cu plosca cu vin sau ţuică, dar mai ales buchetele de flori, sunt elemente care îi plasează pe soţii Ceauşescu în postura de părinţi ai naţiunii, oferirea florilor fiind simbolul exprimării mulţumirii.

Prăbuşit cu mai bine de un sfert de secol în urmă, comunismul a lăsat din păcate în întreaga Românie, inclusiv în Alba Iulia, urme durabile ale existenţei sale. Dărâmarea unor edificii cu o mare valoare istorică, flancarea unor biserici de către clădiri noi, fără nicio personalitate arhitectonică, dar mai ales construcţia cartierelor de blocuri anoste şi aproape identice, reprezintă pentru albaiulieni moşteniri ale apusei „epoci Ceauşescu”. (S.A.)

Material realizat de Sorin Arhire-Expert în reconstituiri istorice pentru edu.kindergraff.ro