EVENIMENT
FOTO: Doi minori, răniți în accident la Brașov. Trei autoturisme au intrat în coliziune
Doi minori au fost răniți într-un accident petrecut vineri după-amiaza în Brașov. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit IPJ Brașov, accidentul s-a produs pe strada Carpaților, pe aceeași direcție de deplasare, respectiv dinspre strada Zorilor spre bulevardul Muncii.
În urma impactului, au rezultat două victime, minore, pasagere într-unul dintre cele trei autoturisme, conștiente și rănite ușor. Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior una dintre acestea fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare.
sursa foto: Info Trafic Jud. Brașov – Facebook
EVENIMENT
De ce unele persoane se trezesc cu câteva minute înainte de a suna alarma. Explicațiile cercetătorilor
Unele persoane obișnuiesc să se trezească cu câteva minute înainte de a suna alarma, fără a fi un factor extern care să le influențeze. Corpul știe cumva că este ora la care persoana trebuie să se trezească. Cercetătorii au oferit explicații.
Aceștia susțin că este datorită ceasului biologic, un sistem de sincronizare internă foarte precis, care reglează momentul în care adormi și te trezești.
Potrivit Science Alert, în adâncul creierului se află un mic grup de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Eveniment caritabil la Wonderland Resort pentru susținerea unui copil din Cluj aflat în luptă cu o boală rară și cancer
Pe 21 decembrie 2025, începând cu ora 15:00, Wonderland Resort Cluj-Napoca găzduiește evenimentul „Femei care poartă LUMINĂ”, o întâlnire dedicată femeilor din județul Cluj și din întreaga regiune, care îmbină dezvoltarea personală, sprijinul emoțional și solidaritatea comunitară, cu o cauză caritabilă profundă.
Participarea este gratuită, iar contribuția financiară este opțională, sub formă de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Golire controlată la barajul Gilău. Primăria Florești avertizează asupra creșterii debitului pe Someșul Mic
Autoritățile locale din Florești anunță că miercuri, 17 decembrie 2025, va avea loc o golire controlată de apă la barajul Gilău, o operațiune programată care va determina o creștere temporară a debitului râului Someșul Mic.
Potrivit Primăriei Florești, intervenția se va desfășura în intervalul orar 08:00–09:30. Evacuarea apei se va face pe albia veche a Someșului Mic, cu un debit de aproximativ 10…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
În județul Cluj, săptămânile 46-49 ale anului 2025 (10 noiembrie – 7 decembrie) au adus o creștere semnificativă a infecțiilor respiratorii, în special a cazurilor de gripă și sindrom gripal, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Datele Direcției de Sănătate Publică Cluj solicitate de Cluj24 arată evoluția epidemiologică detaliată și oferă recomandări pentru prevenirea transmiterii…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




