EVENIMENT
FOTO: Două autoturisme căutate de autorităţile din Germania, depistate la Vama Giurgiu
Două autoturisme căutate de autorităţile din Germania au fost descoperite la PTF Giurgiu în timp ce erau transportate pe o platformă de un cetăţean bulgar.
"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani, conducând o autoutilitară, pe a cărei platformă erau transportate două autoturisme, mărcile Mini Cooper şi BMW X2, ani de fabricaţie 2013 şi 2018.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că cele două autoturisme transportate se aflau în atenţia autorităţilor germane, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare. Alertele erau introduse de către autorităţile din Germania în luna octombrie a acestui an", se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.

La verificări, şoferul bulgar a declarat că nu avea cunoştinţă că autovehiculele sunt în litigiu, el având responsabilitatea să le transporte în Bulgaria.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăinuire la infracţiunea de furt, iar autoturismele, în valoare de 175.000 de lei, au fost indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră până la finalizarea cercetărilor. Agerpres
sursa foto: Poliția de Frontieră
EVENIMENT
VIDEO ȘTIREA TA: Mașină înmatriculată în Alba, la un pas de accident pe un drum din Cluj, după o depășire periculoasă
Șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Alba a fost la un pas să producă un accident joi, 5 februarie, după ce a efectuat o depășire riscantă, pe un drum din Cluj.
Imaginile au fost surprinse cu o cameră de bord de către un participant la trafic și publicate pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Cluj.
Pe filmare se poate observa cum șoferul unei mașini marca Peugeot 206 s-a angajat în depășirea unui autoturism care circula în fața sa, deși de pe contrasens se...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF: Cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
ANAF transmite clarificări privind modalitatea în care trebuie depusă Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și privind contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Precizările vin în urma întrebărilor contribuabililor adresate prin chatbot-ul ANAF.
Declarația 212 este o declarație voluntară prin care contribuabilul cu obligație declarativă autodeclară veniturile obținute din activitățile menționate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cristiano Bergodi, înaintea Derby-ului Clujului: „Nu e un meci ca oricare altul, ei se motivează singuri”
Clujul se pregătește pentru un nou Derby al Clujului, iar Universitatea și CFR se vor întâlni sâmbătă, 7 februarie, de la ora 20:00, într-un duel cu mize uriașe în cursa pentru play-off.
Antrenorul Universității, Cristiano Bergodi, a prefațat confruntarea și a subliniat că motivația nu reprezintă o problemă pentru jucătorii săi
„Nu e un meci ca oricare altul. E un derby. Ei se capacitează singuri, nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară: lapte praf retras de la vânzare din magazine. Risc de contaminare cu o toxină
ANSVSA a anunțat retragerea de la vânzare din magazine a unor loturi de lapte praf pentru sugari. Există riscul ca acestea să fie contaminate cu o toxină periculoasă pentru sănătate.
Potrivit ANSVSA, cereulida este o toxină ce poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus în condiții de nerespectare a Bunelor Practici de Fabricație (GMP).
Produsele vizate de rechemare
Aptamil AR
- Gramaj: 300 g
- Date de expirare: 23.07.2026 | 22.08.2026 | 12.09.2026 | 25.03.2027
Aptamil...
Citește mai mult pe Alba24.ro
