Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Două drumuri judeţene din Giurgiu, blocate de copaci căzuţi pe șosea. Un autoturism, distrus în urma unei vijelii

Publicat

Un autoturism a fost avariat, iar circulaţia a fost blocată pe DJ 411 şi DJ 401 B,  sâmbătă seară, după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil, în județul Giurgiu.

"Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Colibaşi au acţionat pe DJ 411, între localităţile Vlad Ţepeş şi Comana, acolo unde un copac a fost doborât de vânt şi a căzut peste un autoturism.

Din fericire, nu au fost persoane rănite, deoarece ocupanţii autoturismului au observat că vine furtuna, au tras pe dreapta şi coborâseră puţin din maşină chiar cu puţin timp înainte ca acel copac să cadă peste autoturism”, au precizat reprezentanții ISU Giurgiu.

Pompierii au înlăturat copacul căzut pe autoturism după care şi-au continuat misiunea pe acelaşi drum unde mai căzuseră doi copaci, care blocau circulaţia.

Şi circulaţia pe DJ 401 B a fost blocată în această seară după ce un copac a căzut pe șosea.

Pentru degajarea drumului au acţionat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă", se arată într-un comunicat de presă emis sâmbătă de ISU Giurgiu.

Municipiul Giurgiu şi alte 44 din cele 54 de localităţi ale judeţului se află în această seară sub avertizare meteorologică de cod portocaliu de vijelii, averse torenţiale care pot ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice şi grindină. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșănenii de la Asociația „Arlechin” Săveni duc spiritul Crăciunului tradițional la Ankara. Festivalul „Datini din Străbuni”, pe 20 și 21 decembrie

Publicat

botoșănenii de la asociația „arlechin” săveni duc spiritul crăciunului tradițional

Publicitate

Spiritul Crăciunului tradițional din nordul Moldovei trece granițele României și ajunge, zilele acestea, în inima Turciei. Artiștii din județul Botoșani au plecat astăzi spre Ankara, unde vor reprezenta România în cadrul Festivalului „Datini din Străbuni – România”, programat pentru 20 și 21 decembrie 2025.

Evenimentul este realizat de Asociația de Prietenie Interculturală Româno–Turcă Ankara (ARKADD), în parteneriat cu Asociația...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (413)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (413)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DICȚIONAR SPECIAL

„ADEVĂRATA POEZIE!”: Exclamaţia aparţine lui Delavrancea, iar contextul în care a fost pronunţată este descris de criticul literar Constantin Cubleşan în revista „Cafeneaua literară” nr. 1 din 2023: „Tânărul Delavrancea a scris şi el versuri, pe care le-a adunat într-o plachetă: „Poiana lungă”. În zilele când volumul a ajuns în vitrina unei...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Județul Botoșani rămâne învăluit în ceață. Este COD GALBEN

Publicat

ceață și mai groasă: codul galben pentru județul botoșani a

Publicitate

⚠️ Atenție în trafic! Nu scăpăm de ceață! Codul galben pentru o parte în județul Botoșani a fost prelungit

 

Meteorologii au prelungit avertizarea de cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani până la ora 23:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din

Botoșani, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Trușești, Coțușca, Suharău, Tudora, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent. Peste 120.000 de noi beneficiari vor primi câte 500 de lei

Publicat

când intră banii pe cardurile educaționale emise recent. peste 120.000

Publicitate

Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru a transmis că până la finalul acestei săptămâni, adică vineri 19 decembrie, vor fi încărcate cu câte 500 de lei, cardurile nou emise, pentru care au fost acte adiționale, valabile pentru anul acesta 2025-2026, informează alba24.ro.

În ianuarie vor mai fi emise noi carduri și încărcate, a mai spus ministrul, într-o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe