EVENIMENT
FOTO: Două femei rănite după impactul între două autoturisme, în Cluj. Una dintre mașini s-a răsturnat în șanț
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, duminică seara, pe centura de ocolire a municipiului Gherla, din județul Cluj.
Potrivit ISU Cluj, pompierii au găsit la locul evenimentului rutier două autoturisme avariate, dintre care unul era răsturnat în afara părții carosabile, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.

Două femei de 81 și 98 de ani au primit asistență medicală de la echipajele SAJ și au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsurile specifice pentru siguranța salvatorilor.
”Un conducător auto de 77 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa pe DN 1C VOG, din direcția Cluj-Napoca spre Dej, în localitatea Buneşti, datorită altor preocupări de natura a-i distrage atenția, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Cluj-Napoca, ulterior părăsind partea carosabilă. Două femei de 81, respectiv 98 de ani au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au informat reprezentanții IPJ Cluj.
EVENIMENT
Precizări oficiale RAR, pentru posesorii de mașini vechi. Instituția dezminte o serie de informații false care circulă online
Precizări oficiale RAR, pentru posesorii de mașini vechi.: Registrul Auto Român a dezmințit oficial o serie de informații legate de presupuse documente de care ar avea nevoie posesorii de mașini vechi, scoase din uz și fără ITP.
Reprezentanții RAR transmit că au aflat din presă că trebuie să emită anumite documente prin care proprietarii de mașini vechi nu ar mai plăti taxe de mediu și dezmint acest lucru.
”În competențele RAR nu a fost introdusă o astfel de practică...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenționări meteo de ploi și polei. Ger în mai multe zone din țară, până miercuri. Când va fi cel mai frig
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări de ploi, polei și ghețuș, până duminică, 1 februarie. Vremea se răcește puternic în mai multe zone ale țării. Cel mai frig va fi luni și marți, în Moldova, în sudul țării, în estul și nordul Transilvaniei. Sunt anunțate minime de -8...-15 grade.
În Alba, maximele vor fi de 4-5 grade, iar minimele coboară la -6...-7 grade Celsius.
Informare meteo
De joi, 29 ianuarie ora 20.00 până duminică, 1...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Remus Lăpușan, deputat de Cluj: Construirea pasajului de legătură dintre DN1C și Parcul TETAROM III intră în linie dreaptă
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a anunțat că proiectul de realizare a pasajului de legătură dintre DN1C și Parcul Industrial TETAROM III a intrat într-o etapă decisivă de implementare, lucrările de amenajare și pregătire a zonei fiind deja în plină desfășurare.

„Alături de domnul primar Valentin Dorel Pojar și de colegii mei, am susținut demersurile necesare pentru realizarea acestui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Alba, reținut de polițiști după ce a fost prins băut la volan. Unde a fost oprit
Un bărbat din Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, la data de 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 2026, polițiștii rutieri au oprit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
