EVENIMENT
FOTO: Două femei rănite rănire într-un accident produs pe un drum din Neamț
Două femei au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier produs într-o localitate din Neamț.
Potrivit ISU Neamț, miercuri după-amiază, la ora 15:30, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în localitatea Nechit din comuna Borlești.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov, SAJ Piatra Neamț și SVSU Borlești.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și un atelaj hipo.
În cele două autoturisme se aflau cinci persoane iar atelajul hipo două persoane.

Două femei, în vârstă de 54 și 59 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la UPU Piatra Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
EVENIMENT
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): Fermierii români trebuie protejați în cadrul Acordului UE–Mercosur
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, consideră că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații economice, sociale și agricole semnificative: ”Vorbim despre un acord complex, cu efecte pe termen lung, care nu poate fi tratat nici superficial, nici prin poziții extreme”.
”Transmiterea acestui acord către Curtea de Justiție a Uniunii Europene...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Accident în Fărău: Beat și fără permis, un bărbat a intrat cu mașina într-un gard și a ajuns la spital. Ce alcoolemie avea
Un bărbat din Fărău a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un gard de beton. Acesta conducea băut și fără permis.
Potrivit IPJ Alba, la data de 11 februarie 2026, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați de către un bărbat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Fărău, un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard din beton.
Polițiștii s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Nici un gest sau vreo urmă de emoție din partea Adrianei Viliginschi la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spune avocatul său
Adriana Viliginschi, fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, a ajuns joi 12 februarie la Curtea de Apel Alba Iulia. Aceasta a contestat arestarea preventivă în dosarul în care este acuzată că a ajutat-o pe Amiana Paștină să își omoare mama.
Procurorii susțin că Adriana Viliginschi i-ar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei. Drept urmare procurorii au cerut arestarea preventivă, iar magistrații Tribunalului Sibiu au admis în urmă cu câteva zile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clujul, în topul mașinilor cu probleme. Aproape 7 din 10 vehicule verificate de RAR aveau nereguli
Situație alarmantă pe drumurile din Cluj. În urma controalelor efectuate de Registrul Auto Român în 2025, 67,8% dintre vehiculele verificate în județ prezentau neconformități tehnice sau probleme legate de acte.
Mai grav, aproape 8% dintre mașini au fost considerate pericol iminent de accident.
Aproape 200 de mașini, pericol iminent de accident în Cluj
În județul Cluj au fost controlate 2.587 de vehicule....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
