EVENIMENT
UPDATE FOTO: Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe plafon, pe Dealul Feleacului
Două persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs marți dimineața, pe DE 60, la coborârea de pe Feleac spre Vâlcele, în județul Cluj.
UPDATE: Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 08.25, pe DN 1 E 60, în localitatea Feleacu.
Din primele informații, șoferul autoturismului, un bărbat de 34 ani, în timp ce conducea din direcția Turda spre Cluj-Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo-rutiere, a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers.
Autoturismul a rupt parapetul metalic, după care s-a răsturnat în șanț.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a pasagerei dreapta față, de 31 ani.

Din primele informații, șoferul unui autoturism BMW a pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo, autoturismul a derapat și s-a răsturnat în afara părții caorsabile.
Potrivit ISU Cluj, la locul accidentului au fost trimsie o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
Pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile, și ocupanții ieșiți din acesta.
Au fost consultați un bărbat și o femeie, de către echipajul SAJ, care au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.
Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și - prin urmare - vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.
Mă loveam de verbul ăsta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu
Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu, cât și la dublu.
Sportiva din China, Yue Yuan, a reușit una dintre cele mai importante victorii ale zilei, eliminând-o în trei seturi pe Antonia Ruzic, cap de serie numărul șase al turneului. Deși jucătoarea din Croația a început mai bine...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
