EVENIMENT
FOTO: Douăzeci de migranţi, descoperiţi ascunşi în trei TIR-uri, la frontiera Arad
Douăzeci de migranţi din Pakistan şi Afganistan au fost prinşi când încercau să iasă din ţară ascunşi în trei TIR-uri care transportau mărfuri în ţări europene, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.
În Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, în două automarfare conduse de un bulgar şi un român, care transportau paleţi cu aluminiu şi bobine pentru firme din Olanda şi Germania, au fost descoperiţi 18 migranţi.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 18 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan şi Afganistan, solicitanţi de azil în România”, a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

Într-un alt TIR, verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, au fost descoperiţi doi migranţi. Şoferul, un cetăţean bulgar, transporta mobilă în Danemarca, iar cei doi călători clandestini sunt din Afganistan.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. Agerpres
sursa foto: Poliția de Frontieră
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Locuințele sociale din Cluj, dotate cu detectoare automate de gaz. Emil Boc: „Vrem să evităm tragedii”
Primăria Cluj-Napoca va aloca 1.100.000 de lei din bugetul local pentru achiziția și montarea detectoarelor automate de gaz în toate cele 661 de locuințe sociale și de necesitate aflate în proprietatea municipiului.
Decizia vine în urma avertizărilor primite de la furnizorul de gaze privind lipsa acestor echipamente în imobilele sociale, unde riscurile sunt mai ridicate din cauza vulnerabilității…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
DNSC recomandă actualizarea urgentă a Google Chrome și a browserelor aferente din cauza vulnerabilităților critice
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează utilizatorii asupra unor vulnerabilități critice descoperite în Google Chrome și în toate browserele bazate pe Chromium, la doar două zile după ce numeroase site-uri din România au devenit inaccesibile din cauza unei defecțiuni globale Cloudflare.
Potrivit DNSC, vulnerabilitățile de tip „type confusion” permit rularea de cod malițios sau…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Studenți și elevi clujeni care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită pe șantierul mall-ului RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au vizitat șantierul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din țară – RIVUS. Tinerii au aflat de la specialiștii implicați informații despre etapele dezvoltării acestui proiect, dar și detalii tehnice. Vizita le-a oferit o perspectivă aplicată despre ceea ce…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
S-au înmulțit cazurile de violență domestică. Peste 113.000 de sesizări înregistrate la poliție, de la începutul anului
S-au îmulțit cazurile de violență domestică. Polițiștii au intervenit în peste 113.000 de sesizări de cazuri de acest fel, în primele zece luni ale anului. Numărul este cu 2.100 mai multe decât în perioada similară din 2024.
IGPR a anunțat joi că, în primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit la 113.144 de sesizări privind violența domestică, cu 2.115 mai multe decât anul trecut.
„Această creștere reflectă, în mare parte, o mai mare încredere a…
Citește mai mult pe Alba24.ro


