EVENIMENT
FOTO: Echipă medicală din România, în misiune de 21 de zile în Slovacia, în lupta cu medicilor slovaci cu noul coronavirus
O echipă medicală din România, specializată în anestezie şi terapie intensivă, pleacă miercuri la Bratislava pentru a-i sprijini pe medicii slovaci în contextul pandemiei de COVID-19, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a DSU, este vorba despre o echipă formată din cinci medici şi opt asistenţi medicali, însoţită de doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Misiunea este prevăzută să dureze 21 de zile, precizează sursa citată.
„În contextul susţinerii eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă – solicitare primită de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC) – Guvernul României a decis să sprijine Republica Slovacia prin trimiterea unei echipe medicale specializate în anestezie şi terapie intensivă”, arată DSU.
Acţiunea este finanţată de Uniunea Europeană, prin ESI (Instrumentul privind furnizarea sprijinului de urgenţă pe teritoriul Uniunii). Agerpres
Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă/Facebook.com
EVENIMENT
Legea privind combaterea extremismului, trimisă de către președinte la reexaminare. Nicușor Dan: „Riscăm amplificarea tensiunilor”
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan. Șeful statului apreciază că actuala formă a actului normativ ar putea duce la „amplificarea tensiunilor”.
„Am transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului. Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Echipa de fotbal CFR Cluj a remizat, joi, în deplasare la Metaloglobus București într-un meci din Cupa României, scorul final fiind 2-2.
Gazdele au deschis scorul în minutul 16 prin Huiban, clujenii au egalat în minutul 25 prin Sinyan, după care, în reprinza secundă s-au desprins prin golul marcat de Biliboc în minutul 61.
Metaloglobus a egalat în minutul 81 prin Pasagic, stabilind scorul final.
Echipele de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Comuna Întregalde din Alba, cel mai mare declin demografic din Regiunea Centru în ultimii 30 de ani. STUDIU realizat de ADR Centru
Comuna Întregalde din Alba, cel mai mare declin demografic din Regiunea Centru în ultimii 30 de ani. Comuna Întregalde din Alba este considerată comuna cu cel mai mare declin demografic din Regiunea Centru, potrivit primului studiu regional privind tendințele demografice și gestionarea schimbărilor demografice la nivelul Regiunii Centru, realizat de experții ADR Centru.
Conform studiului, în ultimele trei decenii, populația comunei Întregalde s-a înjumătățit, înregistrând un…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Poșta Română vrea să renunțe la distribuirea pensiilor. Directorul companiei consideră că serviciul ar trebui scos la licitație
Poșta Română vrea să renunțe la distribuirea pensiilor. Distribuirea pensiilor reprezintă o povară pentru Poșta Română, afirmă directorul general al companiei, Valentin Ștefan, care consideră că serviciul ar trebui scos la licitație.
„Pentru Poșta Română ducerea de pensii reprezintă o povară. Nu este un business sustenabil, sunt costuri foarte mari. Gândiți-vă că noi pentru toate aceste mașini trebuie să instalăm niște elemente de siguranță conform Legii 333, ceea…
Citește mai mult pe Alba24.ro



