Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Final CUMPLIT evitat la mustață, în județul Bacău

Publicat

bacau2

O fetiță de 12 ani, din orașul Târgu Ocna, a fost salvată vineri după-amiază de un jandarm aflat în timpul liber din apa rece a râului Trotuș.

Fetița era cu o prietenă și, în timp ce făcea selfie-uri pe o stâncă, a scăpat telefonul, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în apă.

bacau

Jandarmul, plutonier Pomuț Daniel, aflat în apropiere, a auzit strigătele disperate de ajutor ale fetelor și a sărit în scurt timp în râu, reușind să o scoată pe fetiță la mal înainte de a a fi luată de curentul apei.

Fetița a plecat împreună cu prietena ei spre casă, pentru a se schimba de hainele ude, speriată mai mult de ideea că părinții vor afla ce i s-a întâmplat, decât de pericolul din care scăpase cu bine, conform Jandarmeriei.

bacau2

 

„Recomandăm celor care doresc să imortalizeze momentele frumoase să evite locurile care prezintă un potențial risc de accidentare, iar în situația în care totuși procedează precum fetița în cauză, să se asigure că și-au luat toate măsurile de prevenire necesare. De asemenea, cei care observă persoane aflate în pericol trebuie să solicite în cel mai scurt timp ajutorul autorităților competente prin apel la numărul unic de urgență 112, deoarece orice clipă poate face diferența în privința sănătății și integrității corporale a celor implicați”, transmite Jandarmeria.

bacau3

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat din Blandiana, reținut pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-un scandal pe raza comunei. Ce s-a întâmplat

Publicat

scandal în familie, într un cătun din apuseni: o vârstnică de

Un bărbat din Blandiana care a fost implicat într-un scandal pe raza localității, în urmă cu mai multe zile a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, 4 februarie. 

Este vorba despre un bărbat care a participat în noaptea de 1 spre 2 februarie, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 22 de ani, din aceeași comună, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, acest eveniment generând un conflict între 4 persoane prezente în încăpere.

Din...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Echipa Colegiului ”Emil Racoviță”, calificată în etapa națională a unui concurs de robotică: Robotul a luptat eroic

Publicat

robo 5.png






TechExplorers, echipa de robotică de gimnaziu a Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, s-a calificat în finala națională a competiției internaționale de robotică FIRST LEGO League Challenge, ediția 2026, după faza regională a avut loc la Alba Iulia.

”Robotul nostru, Inovation, a luptat eroic, iar toată echipa – elevi și mentori, am avut parte de un rollercoaster de emoții: bucurii,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: O vidră de râu, surprinsă de camerele de luat vederi ale Parcului Natural Apuseni

Publicat

video: o vidră de râu, surprinsă de camerele de luat

O vidră de râu (Lutra lutra) a fost surprinsă de camerele de monitorizare, într-o pădure din Apuseni. Imaginile au fost postate de Parcul Natural Apuseni, pe contul de Facebook.

"Este o înotătoare excelentă, capabilă să rămână scufundată în căutarea prăzii timp de 6-7 minute.

Blana sa este perfect adaptată vieții acvatice: netedă, mătăsoasă și foarte densă, oferindu-i protecție și mobilitate în apă", au scris reprezentanții parcului.

Vidra se hrănește în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ateliere pentru copii la Palatul Principilor din Alba Iulia în următoarele două luni. La ce activități pot participa cei mici

Publicat

ateliere pentru copii la palatul principilor din alba iulia în

O serie de ateliere pentru copii vor avea loc în luna februarie și martie, la Palatul Principilor din Alba Iulia. Este vorba despre o serie de ateliere creative care valorifică patrimoniul istoric al palatului, meșteșugurile tradiționale și expresia artistică contemporană.

Noutatea majoră a ediției 2026 este integrarea atelierului Ucenicii lui Brâncuși, realizat în contextul Anului Constantin Brâncuși, care marchează 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. Desfășurat în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe