EVENIMENT
FOTO, VIDEO: Arsenal IMPRESIONANT la un traficant de cannabis din Argeș. Bărbatul a fost reținut
Polițiștii din Pitești și procurorii DIICOT Pitești anunță două percheziții domiciliare, la locuințele unui bărbat bănuit că deține droguri de risc.
În urma perchezițiilor efectuate în localitățile Pitești și Oarja, la locuințele bărbatului, au fost descoperite mai multe plante de cannabis, fragmente de substanță vegetală. S-au mai găsit instalații artizanale de creștere a plantelor, instrumente de prelucrare și de cântărire.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna martie a.c. până în prezent, acesta ar fi comercializat cannabis în județ.

Bărbatul a fost condus la sediul DIICOT Pitești. După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Vineri, Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
EVENIMENT
Casă cuprinsă de flăcări în Boteni. Intervenție rapidă a pompierilor. Un bărbat a suferit un atac de panică
Pompierii au intervenit, duminică, pentru stingerea unui incendiu care izbucnit la o casă din localitatea Boteni.
Un bărbat a fost evaluat de medici, după ce a suferit un atac de panică.
Incendiu la o casă din Boteni
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 16:45, iar la fața locului au ajuns rapid un echipaj de la Punctul de Lucru Mociu, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pregătiri pentru sezonul rece 2025-2026 în Alba: cum se va interveni pentru deszăpezire. LISTA drumurilor închise pe timp de iarnă
Pregătiri pentru sezonul rece 2025-2026 în Alba: Consiliul Județean Alba a stabilit planul operativ de acţiune privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor judeţene în perioada de iarnă 2025-2026.
Este vorba despre modul de prevenire și organizare a intervențiilor pentru combaterea poleiului și înzăpezirii drumurilor județene din Județul Alba, în vederea asigurării viabilității drumurilor pe timp de iarnă.
Drumurile județene din administrarea Consiliului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 16 noiembrie. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 16 noiembrie.
Loteria Română a organizat duminică, 16 noiembrie, de la ora 18.30, noi trageri loto.
Rezultate LOTO 16 noiembrie – numerele câștigătoare
Rezultate Loto 6/49: 14 44 12 39 40 9
Rezultate Loto 5/40: 16, 39, 31, 38, 40, 34
Rezultate Joker: 19, 23, 30, 37, 31 + 14
Rezultate Noroc: 1 9 0 2 7 4 6
Rezultate Super Noroc: 8 1 8 2 3 8
Rezultate Noroc Plus: 2 5 5 6 9 0
Fondul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clujul, din nou pe harta excelenței științifice. Lavinia Mureșan, laureată a prestigiosului Danubius Young Scientist Award 2025
Șef lucr. dr. Lavinia Călinoiu Mureșan, de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor (USAMV Cluj-Napoca), a fost distinsă joi cu Danubius Young Scientist Award 2025, în cadrul Danube Rectors’ Conference desfășurată la Tuzla, Bosnia și Herțegovina.
Distincția, acordată anual celor mai promițători tineri cercetători din regiunea dunăreană, confirmă impactul internațional al activității sale…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


