Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Grave nereguli în magazine din Ploiești: Muște, gândaci și alimente expirate. Amenzi usturătoare aplicate de Protecția Consumatorului

Publicat

anpc ploiesti1

Şapte magazine aparţinând Rewe Romania SRL, Profi Room Food SRL, Lidl Discount SRL şi Carrefour Romania SA, la care au fost depistate diverse abateri de la prevederile legale, au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 180.000 de lei, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

"Controalele întreprinse de echipele de control reunite ale Comisariatelor Regionale pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov şi Prahova, coordonate de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, şi directorul general ANPC, Paul Anghel, pe 3 noiembrie 2021, la Ploieşti, au continuat cu verificarea modului în care este respectată legislaţia în vigoare la supermarketurile din oraş.

Citește și: FOTO: Haine în valoare de peste 2 milioane de lei, oprite de la vânzare. Acțiune a comisarilor ANPC la un depozit din Ploiești

Astfel, au fost controlate şapte magazine aparţinând Rewe Romania SRL, Profi Room Food SRL, Lidl Discount SRL şi Carrefour Romania SA la care au fost depistate diverse abateri de la prevederile legale şi cărora li s-au aplicat 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 180.000 lei", se arată în comunicat.

anpc ploiesti1

Sancţiunilor contravenţionale li s-au adăugat măsuri complementare care au presupus oprirea definitivă

anpc ploiesti

Potrivit sursei citate, sancţiunilor contravenţionale li s-au adăugat măsuri complementare care au presupus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a aproximativ 700 kg produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei, oprirea temporară de la comercializare a 2,3 tone de produse alimentare, în valoare totală de circa 14.000 lei, cinci măsuri de oprire temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie, respectiv două propuneri de închidere a anumitor raioane (panificaţie, preparate din carne şi produse de cofetărie), pe o durată de cel mult 6 luni.

Neregulile constatate de comisari au fost

anpc ploiesti

Neregulile constatate de comisari au fost: legume şi fructe depreciate calitativ sau nesortate; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum 60 grade Celsius, la raionul gastro; nerespectarea temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare, una dintre vitrine fiind chiar spartă, fapt care făcea imposibilă asigurarea temperaturii corecte; tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi arse, iar cuptorul nu era curăţat corespunzător; prezenţa, sub tăvile unora dintre vitrine a unui lichid de scurgere cauzat de funcţionarea defectuoasă a agregatului frigorific; în spaţiile de producţie a pâinii şi a produselor de panificaţie, precum şi în laboratorul de cofetărie a fost constatată prezenţa muştelor; sistemul de ventilaţie era necurăţat, prezentând masive depuneri de praf şi grăsime; utilizarea unor rasteluri şi a unor tăvi ruginite şi deteriorate.

anpc ploiesti2

Cora, Auchan şi Mega Image

În ultimele şapte zile, Protecţia Consumatorilor a decis închiderea, pentru o perioadă de maximum 6 luni, a unor magazine aparţinând retailerilor cora, Auchan şi Mega Image în urma unor nereguli constatate la aceste unităţi. Agerpres

sursa foto: Facebook / ANPC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Trenuri de epocă, restaurate și incluse în circuit turistic. Planuri la Ministerul Transporturilor

Publicat

trenuri de epocă, restaurate și incluse în circuit turistic. planuri

Mai multe trenuri de patrimoniu și locomotive de epocă din categoria Tezaur ar putea fi restaurate și incluse în circuitul turistic.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban a explicat stadiul proiectului prin care se urmărește salvarea trenurilor de patrimoniu aflate în proprietatea fostei Societăți Feroviare de Turism.

Printre acestea se află Trenul Regal, Trenul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Trenul Dracula, Nostalgia, Moldovița și Călugăreni.

„A fost o perioadă intensă de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Tânăr din Turda, urmărit internațional pentru trafic de droguri de mare risc, prins pe Aeroportul Cluj-Napoca

Publicat

traficant droguri.jpg






Un tânăr de 21 de ani, din Turda, urmărit internațional pentru infracțiuni grave, a fost depistat și încarcerat de polițiștii clujeni, după ce a fost identificat la controlul de frontieră pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

Bărbatu, care venea din Marea Britanie, este bănuit de comiterea mai multor fapte penale, printre care trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracțional...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Garda de Mediu Alba investighează o posibilă poluare a râului Arieș, la Albac. Probe de apă, prelevate din zona stației de epurare

Publicat

garda de mediu alba investighează o posibilă poluare a râului

Garda de Mediu Alba investighează o posibilă poluare a râului Arieș, la Albac. Comisarii s-au autosesizat în urma unei postări pe Facebook, s-au deplasat la fața locului și au luat probe de apă, din zona stației de epurare. 

„În urma unor postări pe rețeaua de socializare facebook, ne-am autosesizat în ceea ce privește posibilitatea deversării de ape uzate în râul Arieș.

În acest sens o echipă de comisari din cadrul CJ Alba al GNM ne-am deplasat impreună cu colegii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primăria Alba Iulia închiriază un spațiu comercial în Piața Centru. Care este prețul de pornire al licitației

Publicat

primăria alba iulia închiriază un spațiu comercial în piața centru.

Primăria Alba Iulia organizează licitație pentru închirierea unui spațiu destinat comercializării de produse alimentare, aflat în Piața Centru. 

Potrivit documentației, spațiul nr. 4 se află în Corpul A al Pieței Agroalimentare Centru, pe latura de sud. Acesta are o suprafață utilă de 31,83 mp și destinația de spațiu pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Prețul minim de pornire al licitației este de 3 euro/mp/lună. Durata contractului este de 4 de ani de la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe