EVENIMENT
FOTO: Grav accident în Giurgiu: O mașină scăpată de sub control a lovit un cap de pod și a intrat în șanț
Un accident rutier a avut loc, luni după-amiază în localitatea Băneasa din județul Giurgiu. Șoferul uni autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit cu mașina un cap pod, iar apoi a ajuns șanț.
Potrivit ISU Giurgiu, accidentul rutier s-a produs în localitatea Băneasa.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care a lovit un cap de pod, iar apoi a ajuns în afara părții carosabile în șanțul de evacuare a apei pluviale

Atât conducătorul auto, în vârstă de 66 de ani, cât și pasagera care îl însoțea, în vârstă de 53 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ și transportați de urgență la spital.
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului rutier.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Stire in actualizare
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: spitalele ce nu vor intra în categoria ”strategice” nu vor fi afectate la modul de finanțare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fpcut precizări privind reclasificarea spitalelor. Potrivit acestuia, nu va avea un impact negativ asupra finanțării unităților sanitare care nu vor fi încadrate în categoria “strategice”.
“Ideea de reașezare și de reclasificare a spitalelor va merge înainte. Vom reduce de la opt categorii, câte avem acum, la patru, dintre care o categorie reprezintă categoria spitalelor strategice. Fac o mențiune importantă pentru cei care nu au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.
Erekle Gamkrelidze va administra toate afacerile Lactalis România, cu brandurile sale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. ”Raiul” slăninei e la Cluj-Napoca. Ingredient special pentru o slană de Mangalița, lată de 5 cm, la SlanăFest
Gurmanzii sunt așteptați până duminică la SlanăFest, ”raiul” slăninei care a început, vineri la Cluj-Napoca, în curtea cafenelei Bulgakov și pe o parte a străzii Inochentie Micu Klein. Pe lângă diverse feluri de slănină, vizitatorii pot găsi cârnați, jumări, pâine de casă, brânzeturi, dar și vinuri, dulciuri și alte bunătăți.
Organizatorul festivalului, Molnar Attila, a declarat pentru Cluj24...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Polițiștii rutieri din Alba, instruire cu 50 de cadre militare din cadrul Batalionului 346 din Sebeș
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Alba, au desfășurat o activitate de instruire la care au participat 50 de cadre militare din cadrul Batalionului 346 Comunicații și Tehnologia Informației ,,Sava Henția” din municipiul Sebeș.
Sesiunea s-a desfășurat vineri, 30 ianuarie 2026, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră”.
Polițiștii rutieri au reliefat importanța respectării regulilor de circulație...
Citește mai mult pe Alba24.ro
