EVENIMENT
FOTO: Haos provocat de o șoferiță, într-o intersecție din Arad. Doi copii și o femeie la spital, mașini distruse
Conform Poliției, primele cercetări au scos la iveală că, în jurul orei 12,00, o femeie de 36 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism dinspre Zărand înspre Ineu, la intersecția cu DJ 792 nu a respectat semnificația indicatorului „oprire”.

Autoturismul a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Bihor.
În urma coliziunii, ansamblul a intrat în derapaj și a lovit trei autovehicule parcate în fața Primăriei localității Seleuș.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătoarei auto și a doi copii de 5 și 3 ani, pasageri pe bancheta din spate în autoturism.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero în ambele cazuri.

EVENIMENT
O companie din Alba Iulia caută un băiețel care a privit fascinat utilajele de deszăpezire, pentru a-i oferi un tur special
Reprezentanții companiei Florea Grup din Alba Iulia caută un băiețel care a privit minute întregi cum buldoexcavatoarele firmei deszăpezeau un bulevard din municipiu. Aceștia doresc să îi ofere micuțului o experiență specială, o vizită la baza de producție, unde va putea vedea zeci de utilaje de construcții.
O fotografie realizată în Alba Iulia a atras atenția unei companii locale. Un băiețel a stat minute în șir, alături de tatăl său, privind fascinat cum utilajele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cod Galben de ger și Cod Portocaliu de viscol în Alba, până vineri dimineața. Recomandările ISU pentru cetățeni
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba a luat măsuri suplimentare de monitorizare și intervenție în contextul avertizărilor meteorologice Cod Galben de ger și Cod Portocaliu de viscol, aflate în vigoare până vineri, 9 ianuarie, la ora 10:00.
Județul Alba se află sub incidența unui Cod Galben de ger (temperaturi extrem de scăzute pe întreg teritoriul județului) și viscol (valabil pentru zona de sud a județului), fenomene ce pot pune în pericol...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Mașini îngropate în nămeții de pe marginea străzilor din Cluj-Napoca. O nouă provocare pentru șoferi
Zăpada care a dat, joi, de furcă Primăriei și firmelor de deszăpezire din Cluj-Napoca a mai creat o problemă suplimentară, pentru care clujenii așteaptă o soluție din partea municipalității. Străzile principale au fost curățate, dar șoferii cu mașinile parcate pe marginea acestora reclamă acum că nu pot ieși din cauza nămeților.
Un cititor Cluj24 de pe strada Primăverii din cartierul Mănăștur se...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 9-11 ianuarie: trei zile de ger, continuă ninsorile. Prognoza meteo pe zile în localități din județ
Vremea de weekend în Alba, 9-11 ianuarie: temperaturile scad drastic în următoarele zile. Va fi foarte frig, minimele vor ajunge până la -15 grade Celsius. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.
Sunt anunțate și ninsori, ce se extind din zona montană spre majoritatea localităților, sâmbătă și duminică.
La munte este posibil să fie și perioade cu lapoviță și ploaie înghețată.
Vremea de weekend în Alba: Vineri, 9 ianuarie
Alba Iulia: minime de -8 grade...
Citește mai mult pe Alba24.ro
