Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Impact între două autoturisme și o autoutilitară, într-o localitate din Argeș. O tânără, transportată la spital

Publicat

accident cosesti arges

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, luni la amiază în localitatea Coșești, județul Argeș. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

Potrivit ISU Argeș, accidentul rutier s-a produs în localitatea Coșești.

UPDATE: Precizările IPJ Argeș:

"Luni, 10 ianuarie, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre producerea unui accident rutier între trei autoturisme, pe raza localității Coșești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, o femeie de 40 de ani, din Coșești, care conducea un autoturism pe DJ 731, din direcția Domnești către Dârmănești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de o femeie de 21 de ani, din Coșești.

cosesti arges

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism s-a răsturnat în șanț, iar primul autoturism a acroșat o autoutilitară, care circula în aceeași direcție de mers cu acesta.

În urma accidentului, conducătoarea celui de-al doilea autoturism, femeia de 21 de ani, a fost rănită și transportată la spital.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut."

acc cosesti

Au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

Evenimentul s-a soldat cu o victimă (șofer), femeie cu vârsta de 20 de ani, care a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al SAJ.

acc cosesti1

Pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu.

Conform sursei citate, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj SAJ.

Citește Romania24.ro pe Google News

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Emma Răducanu revine după 5 ani la Transylvania Open. Lista completă a jucătoarelor de pe tabloul principal de simplu

Publicat

transylvania open 2026.jpeg






Transylvania Open WTA 250 revine în 2026 cu o ediție puternică și aduce la Cluj jucătoare de top mondial, inclusiv o fostă câștigătoare a trofeului de la Cluj.

Sorana Cîrstea, aflată într-o perioadă bună a carierei, cu o revenire în top 50 mondial și o nominalizare la ”Comeback of the Year” revine la Cluj-Napoca pentru o nouă participare, după ce a declarat că s-a simțit excelent în fața publicului...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Femeia din Sibiu, suspectată că și-a ucis mama cu sedative, rămâne în arest. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins contestația

Publicat

trei judecători promovați la curtea de apel alba iulia. rezultate

Femeia de 38 de ani din Sibiu, acuzată că și-ar fi ucis mama cu sedative, după care ar fi vândut bunurile și s-a mutat în Dubai, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Alba Iulia a respins joi, 8 ianuarie, ca nefondată contestația inculpatei P. A. împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul penal 2671/85/2025, prin care s-a dispus măsura arestării preventive pe 30 de zile.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia este definitivă.

Femeia acuzată că...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Energiei: Suntem pregătiți pentru creșterea consumului de gaze în timpul zilelor geroase. Ce stocuri are România

Publicat

ministrul energiei: suntem pregătiți pentru creșterea consumului de gaze în

România este pregătită să facă față creșterii consumului de gaze naturale prognozate în perioada următoare, în contextul temperaturilor negative anunțate de meteorologi, potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan. Depozitele sunt pline în procent de 70%, a anunțat acesta. 

Scăderea temperaturilor va duce la o majorare semnificativă a consumului zilnic de gaze la nivel național, a spus ministrul, citat de Mediafax.

VEZI ȘI Vremea până în 2 februarie. Gerul Bobotezei și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Gregory Vajda, noul dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj: „Orchestra este o bijuterie ascunsă”

Publicat

gregory nou dirijor filarmonica de stat transilvania e1767886245191.jpeg






Filarmonica de Stat „Transilvania”din Cluj-Napoca  are, începând cu acest an, un nou dirijor principal al orchestrei. Este vorba de Gregory Vajda, artist și compozitor de renume internațional, care preia funcția după ani în care aceasta a fost ocupată de Cristian Mandeal.

Instituția de cultură subliniază că Vajda este „o personalitate artistică de prim rang a scenei muzicale internaționale, recunoscută...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe