EVENIMENT
FOTO: Impact între două autoutilitare pe DN 17C, în județul Bistrița-Năsăud. Au fost răniți cei doi șoferi și o pasageră
Un accident rutier în care au fost implicate două autotutilitare a avut loc, luni, pe DN 17C, în localitatea Salva, din județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Salva-Coșbuc, nu s-ar fi asigurat corespunzător cu ocazia efectuării unui viraj spre stânga și a fost colizionat de o altă autoutilitară care circula pe aceeași direcție de mers și care era condusă de un tânăr de 20 de ani, din București.
În urma accidentului, cei doi șoferi și o pasageră au fost răniți.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
”Echipajele SMURD au transportat victimele la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate”, au informat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud.
EVENIMENT
Atenție, șoferi! Poliția Cluj: Principalele cauze ale accidentelor grave din județ. Număr în scădere, dar au crescut decesele
Județul Cluj a înregistrat anul trecut un număr de 1067 de accidente rutiere, din care 176 grave, cifre în scădere față de cele din 2024. Cu toate acestea, în 2025 a crescut numărul persoanelor decedate. Conducerea IPJ Cluj a prezentat care sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere, avertizând șoferii să fie atenți când urcă la volan.
Șeful IPJ Cluj, Adrian Moșuțan, a declarat, joi, că anul trecut au...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Starea drumurilor din Alba după sezonul de iarnă, inventariată de autoritățile județene. Când vor începe reparațiile
Autoritățile județene inventariază, în această perioadă, starea drumurilor din Alba afectate de sezonul rece, a anunțat Consiliul Județean.
Reprezentanții instituției au precizat că de îndată ce vremea va permite, vor începe și lucrările de reparații la drumurile afectate de ninsori și îngheț.
Angajații instituției verifică în teren starea tehnică a drumurilor județene, iar multe dintre probleme sunt deja cunoscute și se așteaptă doar ca vremea să permită...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alertă Alimentară la magazinele Kaufland din Alba și din țară. Un produs foarte cumpărat, retras de urgență de la rafturi
O alertă alimentară a fost emisă pentru un produs foarte cumpărat din magazinele Kaufland din Alba Iulia, Blaj și Sebeș, dar și din țară. Rechemarea a fost publicată pe site-ul ANSVSA.
Este vorba despre o cutie de icre care se găsește de foarte multe ori în coșurile de cumpăraturi ale clienților. Mai exact este vorba despre produsul ”Salată de icre cu caras și ceapă” 75 de grame, de la producătorul Negro 2000. Din câte se pare produsul este infestat cu Listeria...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Guvernul schimbă regulile la furnizarea de gaz. Plafonarea dispare treptat. Prețul, administrat pentru populație până în 2027
Guvernul pregătește o ieșire graduală din schema de plafonare a prețului la gaze, urmând ca populația să beneficieze de un preț administrat până în primăvara anului 2027, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Măsura este gândită ca o perioadă de tranziție spre liberalizarea pieței, fără a expune consumatorii casnici la creșteri bruște de preț.
Preț stabil pentru populație. Liberalizare amânată...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
