EVENIMENT
FOTO: Impact între o autoutilitară și un autoturism, într-o localitate din Suceava. Trei persoane rănite dintre care doi copii
Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiaza, pe raza orașului Frasin, județul Suceava. O femeie și doi copii au fost răniți după impactul dintre o augtoutilitară și o mașină.
Potrivit ISU Suceava, un accident rutier a avut loc între o autoutilitară și un autoturism pe raza orașului Frasin.

Au fost implicate opt persoane dintre care o femeie și doi minori au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului.
EVENIMENT
Gerul Bobotezei în Alba: Vine frigul de joi, cu diferențe uriașe între temperaturile reale și cele resimțite
Gerul Bobotezei în Alba: Mercurul din termometre se prăbușește joi. Se vor înregistra temperaturi foarte scăzute în tot județul, cu diferențe foarte mari între valorile indicate de aparatele de măsurat și cele resimțite de persoanele aflate afară. Temperatura reală este o valoare obiectivă, pe când temperatura resimțită este calculată și în raport cu alți factori, cum ar fi vântul. În paralel, va continua să ningă în unele zone și se va înregistra polei.
La Alba...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fundașul central român Andrei Coubiș, crescut de celebra academie a AC Milan, a ajuns în România, semnând cu Universitatea Cluj sub formă de împrumut până la finalul sezonului.
Conform surselor de la Fanatik, gruparea ardeleană are și opțiunea de a-l achiziționa definitiv de la clubul italian.
Coubiș, care în trecut a fost împrumutat la Sampdoria în Serie B, nu a reușit să adune minute în tricoul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când viața învinge boala. Povestea Paulei, studenta cu dizabilități din Cluj, care a reușit să scrie 2 cărți
Există povești care nu doar emoționează, ci zguduie și rescriu percepții. Povești care nu cer compasiune, ci respect. Povești care demonstrează că, în fața voinței omului, medicina poate calcula ore, dar nu poate determina destin. Povestea Paulei Elena Briciu aparține acestei categorii rare.
La 27 de ani, Paula este studentă la Cluj, autoare a două volume de poezii, deținătoare a trei premii literare și un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dosarul unui bărbat care a încercat să violeze și să omoare o femeie, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Inculpatul, internat
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia vor da o decizie definitivă în cazul unui bărbat din Sibiu care a vrut să violeze, apoi să ucidă prin strangulare o femeie.
Momentan acesta se află internat într-un spital de psihiatrie, dar a și fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru tentativă de viol și tentativă de omor.
Faptele s-au petrecut în luna iunie a anului 2024, iar femeia a fost salvată după ce vecinii au auzit strigătele de ajutor ale acesteia și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
