EVENIMENT
FOTO: Impact între un autobuz și o mașină într-o intersecție din Galați. Unul dintre șoferi consumase alcool și nu avea permis
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, luni dimineață în municipiul Galați. În eveniment au fost implicate o mașină și un autobuz, iar șoferul mașinii era băut și nu avea permis.
Potrivit IPJ Galați, în cursul dimineții de luni, la ora 09:19, Poliția Galați a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian, în apropierea parcului Rizer, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au stabilit că un bărbat, de 68 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Rizer, dinspre Bulevardul George Coșbuc, a pătruns în intersecția cu strada Traian, unde a intrat în impact cu un autobuz de transport public, condus de un bărbat, de 38 de ani.
În acel moment, în autobuz nu se aflau călători.

În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală a unei femei, de 69 de ani, pasager pe bancheta dreapta față a autoturismului.
Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei Galați, pentru investigații medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, la bărbatul de 68 ani, rezultatul fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a stabilit, de asemenea, că bărbatul de 68 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
EVENIMENT
Tânăr din Alba prins la volan fără permis, pe o stradă din Deva. Cum a fost oprit de polițiști
Un tânăr de 20 de ani din Alba a fost prins conducând fără permis, pe o stradă din Deva. Acesta se afla la volanul unui autoturism căruia nu-i funcționa corespunzător sistemul de iluminare.
Potrivit IPJ Hunedoara, duminică, 30 noiembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii au oprit pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul Deva, un autoturism ce prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare.
În plus, conducătorul mașinii, un tânăr de 20 de ani din comuna Avram Iancu, nu purta…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE FOTO: INCENDIU la Petrești. Focul a cuprins o anexă gospodărească. Pompierii din Sebeș intervin cu două autospeciale
Un incendiu a izbucnit marți după-amiaza în localitatea Petrești. O anexă gospodărească a luat foc. Pompierii din Sebeș intervin cu două autospeciale.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Petrești, pe strada Energiei, la nr. 77.
Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (grajd).

Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
EXCLUSIV. Alin Tișe: ”Fabrica de energie din gunoi” din Cluj, inclusă în planul național și european de gestionare a deșeurilor
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat,marți, în exclusivitate, la podcastul Contraste de la Cluj24, că fabrica unde deșeurile sunt transformate în energie va fi inclusă atât în planul național, cât și în planul european de gestionare a deșeurilor.
CJ Cluj a depus actele pentru a deveni coproprietar al patentului, iar acest lucru se va întâmpla în scurt timp.
Alin Tișe: ”Ne-a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Patru pompieri militari ai ISU Alba au fost avansați în grad înainte de termen. Cine sunt și de la ce unități provin
Patru pompieri militari ai ISU Alba au fost avansați în grad înainte de termen, cu ocazia Zilei Naționale a României, la Alba Iulia.
Este vorba despre pompierii militari: Florea Raul Iulian, Chișbac Mihail, Sever Florea și Daramuș Iulian.
Reprezentanții ISU Alba au precizat pentru alba24.ro în ce grad au fost aceștia avansați și de la ce detașamente de pompieri fac parte. Mai exact de la detașamentul de pompieri Alba Iulia au fost avansați în gradul de plutonier major: plt….
Citește mai mult pe Alba24.ro



