EVENIMENT
FOTO: Impact între un microbuz cu pasageri și un autoturism, în județul Giurgiu. Două persoane, transportate la spital
Un accident rutier s-a produs, joi dimineața, pe DC 143, pe raza localității Săbăreni din județul Giurgiu, în care au fost implicate un microbuz ăn care se aflau 7 pasageri și un autoturism.
Potrivit ISU Giurgiu, la locul accidentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Bolintin Deal. De asemenea sunt prezente și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În microbuz se aflau șapte persoane, iar în autoturism două.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: două din microbuz, care au fost preluate de SAJ și transportate la spital, iar una din autoturism, care a fost preluată de SMURD și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Pompierii asigură măsurile PSI deoarece au fost scurgeri de carburant pe partea carosabilă.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Alerte de cod ROȘU și Portocaliu de vânt în județul Alba, emisă de meteorologi duminică dimineață. Rafalele vor ajunge la 120 de kilometri la oră, în zona înaltă.
Alertă cod roșu pentru zona de munte de peste 1800 de metri.
Alerta vizează vânt puternic cu viteza la rafală de peste 120 km/h, care viscolește și troienește zăpada deja depusă și care va determina scăderea vizibilității aproape de zero.
Alerta este valabilă de la 28.12, 11:00 pâna la 28.12, 17:00,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
24 de ore de Cod Roșu de viscol la munte: ANM a emis, duminică, mai multe alerte meteo. Cea mai gravă este o avertizare Cod roșu de viscol, valabilă dimp de 24 de ore, de duminică dimineață până luni dimineață, în Carpații Meridionali și de Curbură.
În intervalul menționat în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor fi ninsori însoțite de vânt foarte puternic.
Potrivit ANM, vântul va sufla cu rafale de peste 120 km/h. Va determina...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Super - gripa care circulă în România: Care sunt simptomele tulpinei gripale A(H3N2), subclada K și cum se tratează
Super - gripa care circulă în România: Tulpina gripală A(H3N2), subclada K, aduce simptome mai acute și un număr mare de infecții.
România este afectată în sezonul gripal 2025-2026 de tulpina gripală A(H3N2), subclada K, numită popular „super-gripă”.
Este o tulpină mai agresivă, de unde și porecla "super-gripă", provocând simptome mai severe.
Această tulpină, dominantă la nivel european, a preluat rapid controlul și la noi, fiind responsabilă pentru cazurile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Val de dizolvări de firme la Cluj. Aproape 3.000 de companii au fost închise în primele 11 luni din anul 2025
Județul Cluj se află în topul național al dizolvărilor de firme, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
În primele 11 luni din 2025, aproape 3.000 de companii clujene și-au încetat activitatea, într-un context economic dificil, marcat de creșteri semnificative ale închiderilor de afaceri la nivel național.
