EVENIMENT
UPDATE FOTO: Impact pe contrasens pe DN 17 în Bistrița-Năsăud. Două persoane, rănite
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineața, pe DN 17, în zona localității Beclean din județul Bistrița-Năsăud. Două persoane au fost rănite.
UPDATE: Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele verificări, un bărbat de 50 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism care tracta o remorcă, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, iar remorca a pătruns pe contrasens.
Din sens opus circula un alt autoturism condus de un bistrițean de 53 de ani care a intrat în coliziune cu acesta, după care a fost proiectat în gardul unui imobil.
În urma accidentului, doi pasageri din autoturismul de Botoșani au fost răniți. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Continuă cercetările polițiștii rutieri din Beclean.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul s-a produs într-o curbă, după ce un autocamion cu remorcă a intrat în balans, iar pentru a evita coliziunea, șoferul unui autoturism care circula pe sensul opus a ajuns în afara părții carosabile. Autoturismul s-a oprit în gardul unei gosodării.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, acestea fiind transportate la spital pentru investigații medicale.
În urma evenientului, traficul rutier a fost restricționat temporar.
sursa foto: Facebook Mihaela Hiticaș Stiri din Beclean
EVENIMENT
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.
Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Horoscop 1-7 februarie 2026: Care sunt cele mai avantajate zodii în materie de bani. Ce nativi trebuie să aiba grijă în dragoste
Horoscop 1-7 februarie 2026: Cele mai avantajate în perioada 1 februarie 2026-7 februarie 2026, par a fi Leul, Capricornul și Fecioara, pentru că au un mix bun de vizibilitate, eficiență și control.
În dragoste, ar fi bine să aibă mai multă grijă Scorpionul și Peștii, fiindcă pot apărea emoții intense, gelozie sau idealizare, iar Berbecul să fie atent la ton în discuțiile directe. Balanța și Gemenii ar câștiga dacă evită indecizia sau promisiunile făcute din entuziasm,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Berbec
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Ofițerul de 68 de ani, arestat preventiv pentru agresiune sexuală de Judecătoria Cluj-Napoca este Aurel Litan, fost general de jandarmi, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, preşedintele filialei Cluj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
Potrivit Judecătoriei Cluj-Napoca, magistrații au dispus, sâmbătă, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
