EVENIMENT
FOTO: Impact puternic între două autoturisme pe un drum din Argeș. Trei persoane, duse la spital
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, luni dimineață, pe un drum din Argeș. Coliziunea s-a produs între două autoturisme.
Potrivit ISU Argeș, accidentul s-a produs pe raza localității Poiana Lacului.
Două autoturisme s-au ciocnit violent.
UPDATE: Cum s-a produs accidentul. Precizările IPJ Argeș
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în condiții de carosabil umed, un tânăr de 23 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 65B, din direcția Vedea spre Pitești, ar fi pătruns pe contrasens.
Acolo a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 44 de ani, din Pitești.
În urma evenimentului rutier au suferit leziuni ambii conducători precum și ambii pasageri din al doilea autoturism, respectiv pasager dreapta față, bărbat de 48 de ani, din Mioveni, și pasager spate, tânăr de 22 de ani, din Micești,
”În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, au precizat reprezentanții IPJ Argeș.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești și Garda de Intervenție Vedea cu două echipaje de stingere, două ambulanțe SMURD, alături de un echipaj SAJ.
În urma evenimentului au rezultat trei victime, conștiente.
Este vorba despre trei bărbați cu vârste de aproximativ de 24 de ani, 44 de ani, respectiv 48 de ani. Aceștia au fost transportațși la spital de către echipajele SMURD și SAJ, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
EVENIMENT
Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare. Loturi contaminate și posibile simptome rapide de toxiinfecție alimentară
Părinții care au cumpărat lapte praf Nestlé pentru sugari sunt avertizați de ANSVSA că anumite loturi au fost retrase voluntar de la vânzare, inclusiv din supermarketuri din Alba.
Motivul este o neconformitate la un ingredient, mai exact o posibilă prezență a cereulidei.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii despre o rechemare de produse. Nestlé România retrage voluntar de pe piață loturi de formule de lapte...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Apa CTTA SA Alba –Sucursala Apuseni a anunțat scăderea presiunii apei potabile furnizate la Abrud, joi dimineața.
Cauza este o averie produsă la rețeaua de distribuție a apei potabile.
”Echipa de intervenție este prezentă la fața locului și depune toate eforturile pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp posibil”, anunță compania
La reluarea furnizării apei potabile pot apărea depășiri ale parametrului turbiditate, caz în care clienților le este recomandat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Tabloul ”Donald Trump și coliva”, expus spre vânzare la cea mai nouă galerie de artă din Cluj-Napoca. Prețul e secret
Tabloul ”Donald Trump și coliva” a fost expus spre vânzare în cadrul unei expoziții organizată la inaugurarea galeriei Dimir&Son din Cluj-Napoca, deschisă de doi medici, opera de artă aparținând unui pictor din Constanța, Trick Patrick.
Dr. Cătălin Dimir, medic stomatolog și co-fondator al galeriei, a declarat că tabloul a fost pictat după ce Donald Trump a primit de la Trofeul FIFA pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ghișeul.ro nu funcționează: Autoritățile nu pot introduce date în sistem. Există suspiciunea unui atac cu boți
Ghișeul.ro nu funcționează: Potrivit unor surse citate de presa centrală, autoritățile nu pot încărca date în sistem. De asemenea, utilizatorii se pot loga pe pagina principală, dar după ce introduc parola primesc mesaj de eroare 502.
Antena 3 CNN precizează că mai multe instituții publice nu pot introduce date noi în Ghiseul.ro.
La Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a fost convocată o ședință tehnică, unde specialiștii încearcă să identifice soluții...
Citește mai mult pe Alba24.ro
